Situatia financiara generala a romanilor s-a imbunatatit in ultimii trei ani si tot mai multi oameni reusesc economiseasca, potrivit unui studiu realizat de Novel Research la initiativa Provident Financial Romania, companie care ofera credite pe termen scurt la domiciliu. Cu toate acestea, o pondere de 31,5% dintre respondenti spun ca inca nu reusesc sa faca economii din veniturile curente, iar 5,6% se considera "saraci".

Peste 75% dintre romani considera ca au un nivel de trai mediu sau peste medie si venituri suficiente pentru un trai decent, care le permite inclusiv sa cumpere bunuri mai scumpe, chiar daca fac uneori sacrificii in alte domenii, arata studiul solicitat de Provident. Astfel, clasa de mijloc a crescut cu 16,5 puncte procentuale comparativ cu anul 2013, cand compania a efectuat un studiu similar, in timp ce ponderea romanilor care se considera saraci, neavand venituri suficiente pentru cheltuielile esentiale, a scazut de la 13,8% in 2013 la 5,6% anul acesta. Studiul a fost efectuat in perioada 4-14 noiembrie pe un esantion reprezentativ la nivel national de 1.003 respondenti.

Nivelul mai bun de trai se datoreaza evolutiei economice din Romania in ultimii trei ani, dar si atentiei sporite pe care romanii o acorda cheltuielilor zilnice. Astfel, 77% dintre respondenti spun ca urmaresc atent evolutia bugetului personal, iar 13% tin o evidenta scrisa a veniturilor si cheltuielilor. Ca urmare, comparativ cu 2013, tot mai putini romani spun ca raman fara bani de la un salariu la altul. Mai exact, 23,4% dintre respondenti nu reusesc aproape niciodata sa cheltuiasca mai putin decat castiga, fata de 29,9% in 2013.

Potrivit studiului, femeile tind sa ramana mai des fara bani decat barbatii, iar dintre cheltuielile de necesitate scazuta pe care acestea le fac ponderea cea mai mare o au imbracamintea si cosmeticele. La polul opus, 31,6% declara ca isi planifica si gestioneaza eficient bugetul si se incadreaza intotdeauna in veniturile obtinute, procent in crestere comparativ cu nivelul de 22% din 2013.

Romanii cu bani sunt interesati de investitii imobiliare

Peste 34% dintre romani economisesc cu regularitate pentru viitor sau pentru diverse investitii, nivel similar celui din 2013, in timp ce ponderea celor care economisesc atunci cand au in plan sa investeasca s-a dublat in ultimii trei ani pana la 32,2% si doar 31,5% dintre romani spun ca nu reusesc sa faca economii fata de 47,1% in 2013. Investitiile in imobiliare sunt in continuare considerate ca fiind printre cele mai avantajoase (46,7%), similar nivelului din 2013, urmate de investitiile in propria afacere (41,6%) si de cele in aur sau argint (36,2%, in scadere fata de 50,7% in urma cu trei ani).

Cand vine vorba despre produsele financiare utilizate de romani, se observa o scadere a apetitului pentru carduri de credit (43,7% in 2013 fata de 40,8% in 2016) sau pentru creditele de nevoi personale (47% in 2013 fata de 40,2% in 2016). Pe de alta parte, a crescut numarul romanilor care detin un cont bancar (69,9%) si un card de debit (57,6%), in timp ce o crestere semnificativa, de 52%, au inregistrat produsele de asigurare de viata sau de locuinta.

"Chiar daca nivelul de cunostinte in ceea ce priveste produsele financiare creste in fiecare an, Romania se afla in continuare sub media europeana la capitolul educatie financiara. Tot mai multi romani sunt interesati de cum pot cheltui responsabil, economisire sau cum isi pot investi banii intr-un mod profitabil", a declarat Viktor Boczán, CEO Provident Financial Romania.

Aproape 75% dintre romani sustin ca se informeaza si compara ofertele disponibile pe piata atunci cand au in plan sa acceseze un nou produs financiar. 52,9% spun, insa, ca este important pentru ei sa-si dezvolte cunostintele financiare pentru a-si gestiona mai bine bugetul personal si a economisi. Educatia financiara este asadar o prioritate si peste 60% dintre dintre respondenti apreciaza ca aceasta este inca slab in Romania.

De asemenea, trei sferturi dintre respondenti considera ca sistemul de invatamant are un rol esential in cresterea nivelului de educatie financiara in Romania si 93% cred ca introducerea unei clase obligatorii de educatie financiara poate sprijini atingerea acestui obiectiv, in timp ce aproape 70% sunt de parere ca o contributie importanta in acest sens trebuie sa aiba si institutiile financiare, potrivit studiului comandat de Provident.

Provident, economii

Sursa foto: Luis Molinero / Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Marius Alexandru Stanciu
Absolvent al Facultatii de Economie din cadrul Academiei de Studii Economice din Bucuresti si al unui program de Master, cu specializarea Economie Europeana, sustinut in aceeasi institutie, Marius Alexandru Stanciu dispune de o experienta jurnalistica de peste 12 ani, dobandita in cadrul redactiei Wall-Street.ro si acopera din punct de vedere editorial evenimente si interviuri din piata imobiliara, piata asigurarilor si pensii private.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Money »



Setari Cookie-uri