Sapte din zece romanii care au luat un credit spun ca inteleg ce scrie intr-un contract, dar numai 6,5% dintre acestia stiu ce inseamna dobanda anuala efectiva (DAE), iar 14,5% nu l-au citit deoarece se grabeau sau pentru ca oricum nu ar fi schimbat nimic, potrivit sondajului prezentat de ALB.
La intrebarea "Cand ati citit contractul, ati inteles toate clauzele si obligatiile care deriva din respectivul contract, inclusiv toate comisioanele aferente imprumutului?", 70% dintre cei chestionati au mentionat ca au inteles tot, deoarece contractul era scris intr-un mod usor de inteles, potrivit studiului realizat de Grupul pentru Economie Aplicata (GEA) la comanda Asociatiei Societatilor Financiare (ALB).

Dintre romanii care au citit contractul, aproape o treime (30%) spun ca au intalnit termeni financiari pe care nu i-au inteles, nu au inteles nimic, ori ar fi avut nevoie de un consultant pentru a intelege.

In acelasi timp, doar 6,5% dintre ei stiu ce inseamna dobanda anuala efectiva (DAE). Dintre acestia, circa o treime (aproape 34%) dau alte explicatii decat costul total al imprumutului sau, mai grav, mai mult de jumatate (aproape 60%) dintre romanii chestionati nu stiu nimic. Astfel, peste 90% dintre romani nu inteleg termenul DAE.

Potrivit sondajului, 70% dintre cei care au contractat un credit spun ca au citit intotdeauna contractele pe care le-au incheiat la primirea creditului, 15,5% au citit doar anumite paragrafe, in timp ce 14,5% nu au citit contractul din diferite motive. Persoanele care nu au citit contractul spun ca se grabeau sau li se parea inutil sa-l citeasca, deoarece oricum nu puteau modifica nimic.

Comportamentul de plata al respondentilor sondajului mentionat apare ca fiind unul foarte bun, din moment ce 86,2% dintre respondentii care au contractat un credit spun ca nu au intarziat niciodata cu plata unei rate, 6,4% au intarziat doar o singura data, iar 4% dintre acestia au intarziat de mai multe ori.

Numai un sfert dintre romanii chestionati ar putea face rost de 1.000 lei fara sa se imprumute

Intrebati daca ar putea sa stranga de urgenta 1.000 lei fara sa apeleze la un imprumut de la o institutie financiara, 76% au spus ca nu s-ar descurca, iar 24% ar face rost de acesti bani.

Referitor la valoarea ratei pe care si-ar permite sa o achite lunar, 46% dintre respondenti spun ca nu isi pot permite nici un fel de rata, in timp ce doar 8% si-ar permite sa plateasca o rata de peste 350 de lei si 6% ar putea plati sub 20 de lei lunar.

"Este un semnal de alarma pentru industria financiara si autoritati in egala masura, care subliniaza inca o data necesitatea dezvoltarii unei strategii de educatie financiara la nivel national", a declarat presedintele Consiliului pentru Credit de Consum din cadrul ALB Romania, Dragos Marinescu. El a adaugat ca ALB intentioneaza sa se implice in proiectarea si implementarea unei asemenea strategii, prin crearea unui grup de lucru, la care invita sa adere reprezentanti ai intregii industrii si institutiilor publice cu responsabilitati in acest domeniu.

Asociatia Societatilor Financiare - ALB Romania are in prezent 33 de membri si concentreaza 93% din piata de leasing si o cota semnificativa in cazul creditului de consum. ALB Romania are ca obiect de activitate reprezentarea membrilor sai in relatia cu institutiile oficiale romanesti sau internationale. ALB este afiliata la Federatia Europeana a Asociatiilor Societatilor de Leasing - Leaseurope.
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Money »



Setari Cookie-uri