Tehnologia poate reduce automat pretul continutului media distribuit de Google, precum filmele, de la client la client, in functie de probabilitatea de cumparare calculata pentru fiecare in parte, potrivit Mediafax.

Algoritmul ia in calcul gusturile fiecaruia si obiceiurile manifestate in zona cumparaturilor online, apoi le compara cu media bazei de utilizatori, pentru ca, in final, daca softul decide ca un client este ceva mai atent la pret, acesta poate beneficia de un discount special.

Codul tine cont si de interesele utilizatorilor: o persoana care a cumparat deja coloana sonora a unui film si a realizat multe cautari pe Google referitoare la productia respectiva nu va primi discount, in timp ce un client aflat la prima cautare ar putea fi tratat cu o oferta.

Nu se stie daca si cand va fi implementata tehnologia in serviciile destinate publicului larg.