Presiunile din zona Euro, austeritatea din sectoarele publice si tensiunile sociale vor contribui la crearea unei furtuni pe care nicio tara nu o va putea evita, iar 2012 ar putea fi, de departe, cel mai important an de la inceputul crizei financiare globale din 2008, considera oficialii Saxo Bank.
Schimbarile dinamice din 2012 ar putea avea potentialul de a-l transforma intr-un an optimist, la sfarsitul caruia lumea se va indrepta din nou in directia buna, mai spun reprezentantii bancii daneze specializata in investitii si tranzactionari online.

Insa, cum liderii UE nu au reusit sa inteleaga ca aceasta criza a datoriilor suverane se refera la solvabilitate si nu la lichiditatea disponibila, Saxo Bank crede ca o noua criza este inevitabila, iar previziunea sa asupra cresterii economice in Europa este, in cea mai mare parte, negativa.

“Economia mondiala a ridicat piciorul de pe acceleratie in 2011 pe masura ce cresterea comertului exterior si stimulentele guvernamentale au disparut, iar previziunile pentru 2012 sunt in aceeasi nota. Economiile dezvoltate se vor confrunta cu o cerere interna slaba datorata programelor de austeritate si pietelor slabe ale fortei de munca, in timp ce economiile emergente vor experimenta o scadere a comertului exterior ceea ce inseamna ca vor trebui sa se bazeze mai mult pe cererea interna, fapt care va duce la actiuni ale bancilor centrale in ideea relaxarii politicilor monetare”, a declarat, intr-un comunicat de presa, Steen Jakobsen (foto), Chief Economist la Saxo Bank.

Acesta a mai adaugat ca in 2012 se asteapta la o reducere a ritmului de crestere in economia mondiala, pana la 3%.

In SUA, desi se pare ca administratia actuala ar putea incheia un acord cu Republicanii cu privire la extinderea programului reducerii taxelor, spectrul austeritatii impune accent pe compensarea reducerilor cheltuielilor in scopul unui potential progres in problema reducerilor de taxe/cheltuieli. Astfel, cresterea SUA va fi probabil ceva mai puternica decat in alte zone.

In Asia, cresterea va fi probabil mult mai slaba decat se prognozeaza, deoarece China intampina dificultati majore in reechilibrarea economiei sale. Incertitudinea este cu atat mai mare, cu cat regimul chinez este foarte capabil sa impuna cu forta activitati si modele de comportament.

Sursa imagine: Compania

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Ionut Sisu
Ionuț Șișu scrie pentru Wall-Street.ro din anul 2011, iar în prezent ocupă funcția de redactor-șef adjunct . El și-a început activitatea în presă în 2007, în departamentul de limbă engleză al Mediafax monitorizare. În perioada 2008-2009, Ionuț a acoperit domeniile piețe de capital și finanțe personale în cadrul Business Standard, publicația de afaceri a trustului Realitatea-Cațavencu. După o scurtă perioada de timp în cadrul Corect...

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Piețe de capital »



Setari Cookie-uri