Mircea Ursache, vicepresedintele Autoritatii de Supraveghere Financiara (ASF), spune ca perchezitiile demarate luni de catre procurorii DIICOT la persoanele suspectate ca ar fi delapidat SIF Banat-Crisana (SIF1) si SIF Muntenia (SIF4) au pornit de la o serie de sesizari realizate de Autoritate in 2013, dar si de la intrarea Romenergo in actionariatul SIF1 in 2012.

“Ancheta DIICOT probabil porneste inca de la investigatiile privind tranzactiile Romenergo la SIF Banat Crisana in 2012, cand ASF inca nu exista. Autoritatea a sesizat tranzactiile din septembrie 2013 pe care DIICOT le investigheaza acum. ASF nu mai are in prezent atributii de sanctionare a abuzului de piata si manipulare, acestea intrand in atributia DIICOT. Vom colabora cu aceasta institutie daca va fi cazul. Momentan nu stiu ce persoane din interiorul SIF Banat-Crisana si SIF Muntenia sunt anchetate de catre DIICOT”, a declarat Mircea Ursache.

Romenergo, firma condusa de Dragos Bilteanu – totodata directorul SIF Banat-Crisana, a preluat 5% din SIF1 in 2012, imediat dupa ce pragul de detinere la societatile de investitii financiare a fost marit de la 1%, la 5%. De asemenea, SIF Banat-Crisana a cumparat in 2013 circa 1,54 milioane de obligatiuni emise de catre grupul Romenergo, la pretul de 17,5 lei/obligatiune. Societatea a finantat astfel cu 27 mil lei Romenergo.

In ceea ce priveste tranzactiile din septembrie 2013, procurorii DIICOT au mentionat luni ca exista suspiciuni ca membrii gruparii s-au implicat si in operatiuni de manipulare a pietei de capital, prin realizarea mai multor tranzactii in datele de 12, 13 si 16 septembrie 2013, in cadrul Bursei de Valori Bucuresti. ASF a investigat la acea data tranzactiile si a amendat Swiss Capital, casa de brokeraj care a intermediat schimburile.

Ce s-a intamplat in septembrie 2013?

In sedinta de 13 septembrie 2013 (vineri) actiunile SIF Banat-Crisana (SIF1) au sarit cu peste 12% chiar in ultimele secunde, pe cel mai mare rulaj din sase luni. In cea mai mare parte a sedintei actiunile SIF Banat-Crisana au fost usor pe crestere usoara, iar volumele au fost reduse.

In total, in sedinta respectiva au fost realizate 316 operatiuni cu actiunile SIF Banat-Crisana, in valoare cumulata de 4,6 milioane lei. Volumul de titluri transferate reprezenta 0,78% din actiunile SIF Banat-Crisana.

In urmatoarea sedinta, din 16 septembrie 2013 (luni) actiunile SIF Banat-Crisana (SIF1) s-au corectat cu 5%, iar prin doua deal-uri au fost transferate peste 6% din titlurile societatii de investitii financiare.

Cu putin inainte de inchiderea sedintei, au fost realizate doua deal-uri cu actiuni reprezentand cumulat 6,27% din actiunile SIF Banat-Crisana, pentru 45,4 milioane lei (10,2 milioane euro). Titlurile au fost transferate la 1,32 lei/actiune, pret cu 13,89% peste inchiderea de vineri.

Avand in vedere pretul la care au fost realizate deal-urile si cresterea accelerata din ultimele secunde ale sedintei de vineri a actiunilor SIF Banat-Crisana, este posibil ca evolutia din sedinta de vineri sa fi fost determinata de unul dintre investitorii implicati in deal-uri. Astfel, unul dintre acesti investitori a ridicat cotatia vineri, intrucat pretul era prea mic fata de cel la care urmau sa fie realizate deal-urile.

Pretul la care au fost efectuate deal-urile a fost cu 28% peste ultima cotatie din sedinta de joi, de 1,031 lei/unitate, iar pe piata tranzactiilor negociate pretul nu poate varia mai mult cu 15% fata de cotatia anterioara din piata principala. Astfel, pentru a realiza deal-urile la 1,32 lei/actiune, pretul din piata principala a fost ridicat vineri cu peste 12%, iar luni deal-urile au fost efectuate la un pret cu aproape 14% peste cotatia de vineri.

Pana la ora redactarii acestui articol, reprezentantii SIF Banat-Crisana si SIF Muntenia nu au putut fi contactati pentru comentarii.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Ionut Sisu
Ionuț Șișu scrie pentru Wall-Street.ro din anul 2011, iar în prezent ocupă funcția de redactor-șef adjunct . El și-a început activitatea în presă în 2007, în departamentul de limbă engleză al Mediafax monitorizare. În perioada 2008-2009, Ionuț a acoperit domeniile piețe de capital și finanțe personale în cadrul Business Standard, publicația de afaceri a trustului Realitatea-Cațavencu. După o scurtă perioada de timp în cadrul Corect...

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Piețe de capital »



Setari Cookie-uri