“Ieri a fost o zi a recordurilor, cu peste 16.000 de tranzactii pe bursa. Fara indoiala ca asistam la o perioada… interesanta, dominata de volatilitate. O perioada de volatilitate este insa si un prilej pentru investitori sa castige bani. Luni am vazut in sistem multe ordine de cumparare, asa ca dupa structura ordinelor nu a fost panica”, si-a inceput discursul Ludwik Sobolewski, directorul general al BVB.

BET, indicele celor mai lichide 10 actiuni de pe Bursa de Valori Bucuresti, a pierdut in prima zi a saptamanii 6,3%, toate castigurile din 2015 fiind sterse astfel din portofoliul investitorilor. In timpul zilei, mai multe actiuni au scazut chiar si cu peste 10%. Scaderile de pe BVB cat si de pe pietele internationale au venit in contextul temerilor privind incetinirea cresterii economice in China.

Castigurile din 2015 s-au evaporat de pe burse. Panica precum in 2009

Castigurile din 2015 s-au evaporat de pe burse. Panica precum in 2009

“In privinta caderii pietelor, ar trebui sa avem o abordare istorica: de exemplu, pana ieri, indicele polonez WIG 20 scazuse cu peste 5% intr-o zi de 10 ori in ultimii 10 ani. De fiecare data a revenit. Nu este sfarsitul lumii cand un indice scade cu 5% sau mai mult”, a mai spus Ludwik Sobolewski.

Citeste si:

Bursa de la Bucuresti era in revenire la jumatatea zilei de marti, toti indicii locali fiind pe verde. BET era in urcare cu 1,2%, iar cea mai mare crestere (+2,8%) era notata in dreptul BET-FI, indicele care urmareste evolutia Fondul Proprietatea si a SIF-urilor. Pe plan extern, bursele importante din vestul Europei castigau intre 1% (Marea Britanie) si 3,3% (Germania).

“Luni nu am avut o piata condusa de sentimentul economic, ci doar de emotii. Vom vedea in continuare daca doar emotiile vor conta pe burse. Oricum, viata fara emotii este plictisitoare”, a concluzionat directorul general al Bursei de Valori Bucuresti.