Wall-Street.ro organizeaza constant intalniri cu cei mai importanti oameni din industrii-cheie, intr-un efort asumat de sprijinire a pietelor, de educare si crestere a transparentei in economie. wall-street.ro a discutat vineri, imediat dupa anuntul FED privind dobanda de politica monetara, cu Alin Brendea – directorul general-adjunct al Prime Transaction, Dragos Manolescu – directorul de investitii al OTP Asset Management, Nicu Grigoras director front office Intercapital Invest, Octavian Dragolea – directorul sucursalei din Bucuresti a IFB Finwest si Ovidiu Dumitrescu, director general adjunct Tradeville. Intalnirile wall-street.ro au loc la cafeneaua Van Gogh.

FED cedeaza si mentine dobanda cheie. Bursele sunt in crestere

FED cedeaza si mentine dobanda cheie. Bursele sunt in crestere

Decizia FED: Amanarea face mai mult rau. China dicteaza sfarsitul de an

FED a decis joi seara sa mentina dobanda cheie la nivelul minim, sugerand totodata ca mult-anticipata crestere va avea totusi loc pana la sfarsitul acestui an. Brokerii spun ca amanarea, desi o decizie aparent pozitiva pentru piete, ar putea in cele din urma sa aiba efecte negative, avand in vedere ca evolutia economiei Chineze va ajunge “sa dicteze” trendul in urmatoarele luni.

Dobanzile ar fi trebuit marite pentru ca era nevoie de claritate in piete si era de preferat ca FED sa arate o pozitie mai “bull” in privinta economiei americane. Dupa decizia de joi, decembrie devine o borna majora pentru burse – Ovidiu Dumitrescu, Tradeville

Daca peste o luna FED nu va mari dobanda, in mod cert decembrie va fi luna in care o va face. Pana atunci ma astept ca la sfarsitul lui noiembrie sa avem o corectie mai severa pe Dow Jones, anticipand decizia din urmatoarea luna - Octavian Dragolea, IFB Finwest

Personal mi-as fi dorit ca dobanda sa fi fost marita. Acum, dupa amanarea unei hotarari, pietele vor ramane tensionate si cel mai probabil sa va pune din nou mai mult accent pe ce se intampla in China si in economiile emergente – Nicu Grigoras, Intercapital Invest

Amanarea unei decizii privind cresterea dobanzii cheie o vad ca pe un timp acordat marilor investitori pentru a-si regla portofoliul. Pe termen scurt, decizia va reprezenta un stres in plus pentru piete si o lipsa de claritate - Alin Brendea, Prime Transaction

Singurul lucru clar este acela ca vom avea o volatilitate ridicata in octombrie si noiembrie. Vor conta foarte mult pasii cu care se va face marirea de dobanda: daca treptele folosite nu vor fi foarte mari, atunci FED ar putea sa mai reduca din aceasta volatilitate pe care, pana la urma, chiar FED o genereaza – Dragos Manolescu, OTP Asset Management

Inchide bursa pe plus anul 2015? Brokerii vorbesc timid despre eventualele cresteri

Pana vineri, BET si BET-FI, principalii indici ai Bursei de Valori Bucuresti, mai pastrau cresteri de pana in 1% la nivelul intregului. Brokerii si reprezentantii administratorilor de pensii prezenti la masa rotunda organizata de wall-street.ro spun ca mizeaza pe o inchidere pozitiva de an, care insa nu va fi lipsita de emotii.

Pe actiunile romanesti, recomandarea noastra de pana acum, inaintea deciziei FED, era o trecere pe cash in diverse proportii in functie de profilul clientului. Pentru un profil mediu am fi mers pe o reteta cash-actiuni de 50-50. Ma astept sa inchidem acest an la un nivel mai ridicat fata de cel inregistrat in prezent pe principalii indici - Alin Brendea, Prime Transaction

Am recomandat investitorilor sa isi reduca din expunere in perioada aceasta. Totusi, nu cred ca s-a terminat inca trendul de crestere si din acest motiv nu facem recomandari de iesire totala din piata - Nicu Grigoras, Intercapital Invest

Recomandarea pe care am facut-o multor clienti este sa iasa de pe actiuni, sa le lase sa cada si apoi le cumpere din nou. Aceasta este recomandarea pentru “jucatori”. Pentru investitorii conservatori nu mai conteaza atat de mult pentru ca portofoliile acestora sunt orientate pe actiuni cu dividende, iar acolo astfel de fluctuatii de moment nu se simt atat de puternic - Octavian Dragolea, IFB Finwest

Pentru cei cu apetit de risc scazut, poate o iesire ar fi recomandata in aceasta perioada. Totusi, pe termen mediu si lung sunt “bull” in privinta pietei romanesti, desigur, in absenta unor masuri populiste agresive care sa strice imagnea buna pe care Romania si-a format-o pana acum. Astfel de masuri reprezinta riscul major pentru anul 2016 - Dragos Manolescu, OTP Asset Management

Pana la momentul deciziei de crestere a dobanzii cheie de catre FED devin din nou atractive toate actiunile care au un randament bun al dividendului. Ma refer aici atat la actiunile romanesi de la care se pot astepta randamente de cel putin 6% pe dividend, cat si la companiile straine, unde yield-ul se plaseaza insa la un nivel mai inferior - Ovidiu Dumitrescu, Tradeville

Ce se intampla cu Petrom, Fondul Proprietatea si Electrica?

Parerea unanima a brokerilor in cazul Fondul Proprietatea (FP) este ca Franklin Templeton, compania care administreaza in prezent FP, isi va pastra mandatul, chiar daca "pe hartie" nu si-a indeplinit obiectivul privind reducerea discount-ului la care se tranzactioneaza actiunile Fondului. Acestia nu sunt insa foarte optimisti in privinta evolutiei titlurilor FP, dar nici in cazul actiunilor Petrom.

In ceea ce priveste Electrica, scandalul privind prejudiciile de 1,32 mld. euro cerute companiei de catre Societatea de Administrare a Participatiilor in Energie (SAPE) a pus pe fuga investitorii si a bulversat recomandarile brokerilor.

Anterior am recomandat clientilor Electrica, pe ideea ca este o companie foarte buna, iar acum ne trezim cu acest scandal si nu prea mai stii ce sa faci. Sunt sigur ca situatia poate degenera si compania poate avea de suferit pe o perioada lunga de timp. Statul si-ar pierdut influenta asupra companiei, a sesizat acest lucru, iar in momentul de fata a iesit la contraatac – Nicu Grigoras, Intercapital Invest

La Electrica ideea este simpla: astfel de evenimente ii fac pe brokerii si bancile de afara sa isi ia ochii de pe companie pentru ca nu vor sa aiba de a face cu asemenea jocuri politice. Implicit, compania are parte de mai putina atentie din partea straine iar interesul pe actiunea EL scade - Dragos Manolescu, OTP Asset Management

Am recomandat Petrom doar investitorilor pe termen lung, deoarece in prezent pare a se afla intr-o zona de minime. Pe termen scurt lucrurile nu arata insa foarte bine.

In cazul Fondul Proprietatea nu imi dau seama cu ce alt administrator ar putea fi inlocuit Franklin Templeton si ma indoiesc ca acest lucru va avea loc - Alin Brendea, Prime Transaction

Fondul Proprietatea mai poate inregistra niste cresteri modeste pe final de an mergand pe scenariul ultimilor ani: oferte publice si rascumparari. Nici nu ma gandesc la posibilitatea schimbarii administratorului, cu toate ca nu si-a atins obiectivele impuse. Oricum, obiectivul real era lichidarea unor participatii si distribuirea banilor catre actionari - Octavian Dragolea, IFB Finwest

Pana la stabilizarea pretului petrolului, actiunea SNP va fi mereu sub presiune. Totusi, Petrom poate parea interesanta in jurul pretului de 0,33 lei/actiune (n.red cu 4% sub actualele cotatii), cel putin pentru investitorii care vor sa ia o prima pozitie pe aceasta actiune - Ovidiu Dumitrescu, Tradeville

Foto: Andrada Mihailescu