"Nu eliminam posibilitatea lansarii unei emisiuni de eurobonduri, dupa vacanta de vara", a declarat ministrul adjunct de finante al Poloniei, Dominik Radziwil, pentru cotidianul Gazeta Prawna intr-un interviu.

Dominik a adaugat ca Varsovia doreste sa finalizeze si emisiunea de obligatiuni denominate in dolari pana la sfarsitul lunii curente. Oficialul polonez a adaugat ca ministerul de finante analizeaza si lansarea unei noi oferte pe piata poloneza, cu o scadenta nu mai mare de 20 de ani, anunta NewsIn.

Slawomir Skrzypek, guvernatorul bancii centrale poloneze, a declarat pentru postul national de radio ca Polonia beneficiaza de conditii foarte bune de a inregistra crestere in cursul acestui an.

Conform datelor statistice oficiale, economia poloneza, a inregistrat o crestere de 0,8% in primul trimestru, sub asteptari. Skrzypek, ca majoritatea analistilor chestionati, mizeaza inca pe o crestere moderata pentru intreg anul, in ciuda recesiunii din statele vecine precum Germania, care este principalul sau comercial.

Sectorul constructiilor a crescut cu 3,4% in primul trimestru, in timp ce serviciile au urcat cu 3,1%. Economia poloneza s-a dovedit rezistenta la conditiile dure impuse de criza financiara globala, spre deosebire de economiile Cehiei, Lituaniei si Ungariei. Investitiile au crescut cu 1,2% in perioada analizata.

Fondul Monetar International (FMI) a anuntat in 6 aprilie ca a aprobat o linie flexibila de creditare de 20,58 miliarde dolari pentru Polonia. FMI a mentionat ca linia de credit este de tip preventiv, iar Polonia nu intentioneaza sa retraga sume din aceasta.