Bursa de Valori Bucuresti a inchis saptamana trecuta pe scaderi, pe fondul informatiilor negative venite atat de pe plan intern, cat si extern.
In saptamana 31 mai - 4 iunie, lichiditatea medie zilnica a scazut cu 64%, la 20,15 milioane lei, in timp ce capitalizarea bursiera a coborat cu 7% fata de saptamana anterioara, la 82,1 miliarde lei.

“Saptamana trecuta a fost una volatila la Bursa de Valori Bucuresti, pe placul speculatorilor pe termen scurt, cu scaderi si cresteri ample pentru anumiti emitenti, dar cu o lichiditate in scadere”, se arata in raportul saptamanal al Prime Transaction.

Indicele BET, al celor mai lichide zece titluri listate la BVB, a scazut cu 2,24% in ultima saptamana, la 4.864,02 puncte, in timp ce indicele compozit al pietei, BET-C, a coborat cu 2,71%, pana la 2.900,90 puncte.

Indicele BET-FI, al celor cinci societati de investitii financiare, a inregistrat o depreciere de 2,08%, la nivelul de 19.890,94 puncte, iar indicele ROTX, tranzactionat la Bursa din Viena, a pierdut 4,19%, pana la 9.832,45 puncte.

“In urma scaderilor foarte puternice din ultimele saptamani, piata a inghetat practic, gradul de nervozitate foarte ridicat determinand majoritatea investitorilor sa fie in expectativa, asteptand semnale pentru o directie mai clara. Pentru moment insa nu se intrevad decat factori nefavorabili, atat externi, cat mai ales interni”, afirma Georgiana Pacesila, broker la Confident Invest, in raportul saptamanal.

Indicele BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri de la BVB, a incheiat saptamana in scadere cu 2,65%, pana la 443,10 puncte, iar indicele BET-NG, care reflecta evolutia a zece titluri din sectorul energetic de la Bursa, a coborat cu 2,01%, pana la nivelul de 688,073 puncte.

SIF Muntenia a scapat de scaderile care au dominat sectorul

Titlurile SIF Oltenia (SIF5) au fost cele mai lichide din sector, cu un rulaj de 16,92 milioane lei, si s-au depreciat cu 3,42%, la pretul de 1,13 lei, in timp ce titlurile SIF Moldova (SIF2) au inchis saptamana cu o scadere de 3,85%, pana la 0,875 lei, in urma unor tranzactii de 7,77 milioane lei.

Actiunile SIF Banat-Crisana (SIF1) au pierdut 1,01% pana la pretul de 0,985 lei, in urma unor tranzactii de 3,4 milioane lei, iar titlurile SIF Muntenia (SIF4) au inchis in stagnare, la 0,64 lei, pe un rulaj de 2,31 milioane lei.

SIF Transilvania (SIF3)
a facut obiectul a unor tranzactii in valoare de 4,16 milioane lei, in timp ce actiunile au scazut cu 1,94%, pana la pretul de 0,505 lei.

Pierdere de peste 10% pentru Erste Bank

Titlurile BRD Groupe Societe Generale (BRD) au scazut cu 5,51%, la 12 lei/actiune, pe o lichiditate de 19,93 milioane lei, in timp ce actiunile Erste Bank (EBS) au pierdut 10,16%, pana la 110,5 lei, pe fondul unui rulaj de 3,31 milioane lei.

Actiunile Bancii Transilvania (TLV) au inchis saptamana in stagnare, la pretul de pretul de 1,47 lei, in urma unor schimburi de 3,19 milioane lei.

De pe alta parte, din sectorul energetic, titlurile OMV Petrom (SNP) s-au depreciat cu 2,67%, pana la pretul de 0,292 lei, pe rulaje de 1,81 milioane lei.

Actiunile Transelectrica (TEL) au coborat cu 3,95%, la 17 lei, pe o lichiditate de doar 493.900 lei, in timp ce titlurile Transgaz (TGN) au castigat 0,51%, pana la cotatia de 215 lei, in urma unor schimburi de 853.000 lei.
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Piețe de capital »



Setari Cookie-uri