Bulgaria, Romania si Serbia vor fi pregatite sa-si inchida frontierele migrantilor, in cazul in care Germania si Austria vor face acest lucru, a declarat anterior premierul bulgar Boiko Borisov. Acesta este un indiciu al disensiunilor dintre statele membre ale Uniunii Europene (UE) cu privire la modul in care sa gestioneze un aflux de sute de mii de migranti, dintre care multi fug din calea razboaielor din Siria, Irak si Afganistan, relateaza Mediafax.

"Noi, cele trei tari, suntem pregatite, daca Germania si Austria isi inchid frontierele, sa nu ne lasam tarile sa devina zone-tampon. Vom fi pregatiti sa inchidem frontierele", a declarat Borisov pentru presa. "Nu ne vom expune tarile presiunii devastatoare a milioane (de oameni) care vor veni", a subliniat el.

Premierul roman Victor Ponta a spus ca aceasta va fi pozitia comuna a celor trei tari la reuniunea extraordinara a sefilor de stat si de guverne convocata duminica la Bruxelles in vederea abordarii crizei migrantilor in Balcanii de Vest. Mii de pe persoane care incearca sa ajunga pe aceasta ruta in Germania sunt blocate deja in conditii care se deterioreaza.

"Noi ne indeplinim obligatiile, noi suntem solidari cu toata Europa", a spus Ponta. "Dar responsabilitatea nu le poate reveni doar unor tari", a adaugat el. "Daca vor exista tari care isi vor inchide frontierele sau care vor construi garduri, noi avem dreptul sa ne aparam in timp util", a continuat Ponta.

Citeste si:

Ungaria, vecina Romaniei, a construit un gard pentru a-i impiedica pe migranti sa patrunda pe teritoriul ei si si-a inchis frontiera cu Croatia, punand Slovenia in situatia de a-i urma exemplul si de ridica la randul ei un gard. Presedintele Comisiei Europene (CE) Jean-Claude Juncker i-a invitat duminica, la un mini-summit pe sefii de stat si de guverne din Austria, Bulgaria, Croatia, Macedonia, Germania, Grecia, Ungaria, Romania, Serbia si Slovenia, plus organizatii-cheie implicate.

Scopul reuniunii este sa ajunga la "concluzii operationale comune care sa fie implementate imediat". Intalnirea a fost convocata in contextul in care refugiati si migranti si-au instalat tabere pe drumuri, in tari din Balcanii de Vest, in conditii de toamna tot mai aspre, dupa ce Ungaria si-a inchis frontierele, provocand o reactie in lant in alte state coplesite de aflux.

"Este important ca oamenii sa stie ca nu este o problema sa inregistrezi (refugiati) sau sa construiesti centre mai mari. Niciuna dintre acestea nu este o problema pentru Serbia", a declarat premierul sarb Aleksandr Vucici pentru presa. "Dar daca cineva crede ca noi putem fi locul a doua sau trei milioane de refugiati, acest lucru este nerealist", a insistat el.