''In momentul acesta optiunea pe care o vad plauzibila, rezonabila, rationala, este cea a ordonantei de urgenta pe care Guvernul poate sa o adopte pentru modificarea (legii electorale-n.r.). Asumarea raspunderii (...) va marturisesc ca din punct de vedere constitutional cred ca nu este posibila”, a declarat copresedintele PNL Alina Gorghiu, intr-o conferinta de presa sustinuta la Botosani , conform Mediafax.

Ea a precizat ca CCR a stipulat, intr-o decizie anterioara, in contextul in care Guvernul a vrut sa isi asume raspunderea pe legea educatiei, ca un astfel de demers nu este constitutional pentru ca aceasta lege se afla deja in procedura parlamentara.

Copresedintele PNL a afirmat ca liberalii nu au, insa, ''niciun fel de ezitare'' sa discute la nivel parlamentar posibilitatea revenirii la alegeri locale in doua tururi, afirmand ca exista premisele unui dialog, in contextul in care liderul ALDE, Calin Popescu Tariceanu, a declarat ca sustine o astfel de modificare legislativa, UNPR a afirmat ca isi va contura o pozitie, iar UDRM a spus in trecut ca sustine revenirea la alegerile in doua tururi.

Alina Gorghiu a mai spus ca nu s-a stabilit deocamdata un calendar al intrevederilor, insa spera ca acestea sa aiba loc in cursul acestei saptamani.

''Sper sa avem foarte curand intrevederi nu doar cu primul ministru, ci si cu reprezentantii tuturor. Inca nu am stabilit calendarul, dar mi-as dori ca saptamana aceasta sa aiba loc toate toate aceste intalniri'', a afirmat liderul liberal.

Premierul Dacian Ciolos a declarat, duminica, la Iasi, ca va avea o discutie cu partidele pe tema modificarii legii in sensul alegerii primarilor in doua tururi de scrutin, afirmand ca sunt luate in calcul toate posibilitatile, inclusiv varianta asumarii raspunderii Guvernului in Parlament.

Citeste si:

Premierul a facut aceste declaratii la putin timp dupa ce presedintele Klaus Iohannis a afirmat ca ideea alegerii primarilor in doua tururi de scrutin este una "foarte buna", dar ca se pune intrebarea daca legea mai poate fi schimbata cu atat de putin timp inaintea alegerilor.

Saptamana trecuta, PNL i-a cerut premierul sa emita OUG de modificare a legii pentru a reveni la alegerea primarilor in doua tururi de scrutin , asa cum se proceda pana in 2012.

Dacian Ciolos le-a transmis liberalilor ca nu crede ca este democratic sa modifici prin ordonanta de urgenta o lege politica, adoptata de Parlament.

Presedintele Curtii Constitutionale, Augustin Zegrean, a declarat recent ca Legea fundamentala nu cere decat alegeri libere si corecte, nu conteaza daca este vorba despre unul, doua sau zece tururi de scrutin.

Anul trecut, Parlamentul a adoptat un pachet de legi electorale si a mentinut prevederea aflata in vigoare, respectiv alegerea primarilor intr-un singur tur de scrutin, varianta sustinuta atunci de PSD si PNL. Social-democratii sustin in continuare aceasta varianta si invoca faptul ca nu se mai poate amenda legislatia cu cateva luni inaintea scrutinului.

Sursa foto: Mediafax Foto