Curtea Constituţională a amânat pentru 19 martie, sesizarea depusă de USR şi Forţa Dreptei privind neconstituţionalitatea proiectului de lege prin care se dezincriminează evaziunea fiscală cu prejudiciu sub un milion de euro dacă în cursul urmăririi penale prejudiciul cauzat majorat cu 25% din valoarea acestuia, la care se adaugă dobânzile şi penalităţile, este acoperit integral, scrie Agerpres.

Concret, este vorba de Legea privind unele măsuri pentru consolidarea capacităţii de combatere a evaziunii fiscale. "Este o lege care nu face altceva decât să-i ajute pe marii evazionişti din România. Ăsta este scopul principal. Al doilea scop este acela de a avea pârghii împotriva oamenilor de afaceri, a celor care fac afaceri corecte în România. Atacăm această lege, pentru că ea este cel puţin la fel de nocivă ca legea lui Rădulescu 'Mitralieră' din anii trecuţi (...), care propunea anumite amnistii", declara deputatul USR Stelian Ion.

La rândul său, deputatul Ionel Dancă de la Forţa Dreptei a calificat această lege ca fiind nocivă pentru oamenii cinstiţi din România.

"Este o invitaţie la hoţie pe care o face majoritatea PSD - PNL prin acest proiect de lege. Să ne fie clar tuturor, este, pur şi simplu, în firea PSD să încurajeze hoţia în România, de la corupţia în administraţia publică centrală şi locală până la corupţia din zona afacerilor, contractelor cu statul pe care le patronează PSD-ul. (...) Acest proiect de lege introduce o amnistie a celor care fură între 100.000 de euro şi un milion de euro din taxele şi impozitele pe care ar trebui să le plătească la stat. Este un alt fel de Ordonanţă 13 în zona mediului de afaceri. Ceea ce nici Dragnea, nici Rădulescu "Mitralieră" n-au reuşit, iată că reuşeşte să facă acum această majoritate condusă de Ciolacu şi Ciucă. (...) Este un abuz care trebuie oprit. (...) Aşteptăm ca magistraţii Curţii Constituţionale să constate încălcarea flagrantă a principiilor constituţionale în cazul acestei iniţiative legislative şi să oprească aplicarea acestei legi", afirma Dancă.

Camera Deputaţilor a adoptat, în calitate de for decizional, proiectul iniţiat de liderii PSD şi PNL, Marcel Ciolacu şi Nicolae Ciucă, privind unele măsuri pentru consolidarea capacităţii de combatere a evaziunii fiscale. Actul normativ modifică Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale.

Potrivit noilor prevederi, va constitui infracţiune şi se va pedepsi cu închisoare de la un an la 5 ani sau cu amendă nereţinerea impozitelor şi/sau contribuţiilor.

De asemenea, vor constitui infracţiuni de evaziune fiscală şi se vor pedepsi cu închisoare de la 3 la 10 ani şi interzicerea unor drepturi sau cu amendă următoarele fapte săvârşite în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale: evidenţierea, în actele contabile, în factura electronică sau în alte documente legale a cheltuielilor care nu au la bază operaţiuni reale ori evidenţierea altor operaţiuni fictive; alterarea, distrugerea sau ascunderea de acte contabile, memorii ale aparatelor de taxat ori de marcat electronice fiscale sau de alte mijloace de stocare a datelor, inclusiv electronice; executarea de evidenţe contabile duble folosindu-se înscrisuri sau alte mijloace de stocare a datelor, inclusiv cele electronice.

Aceeaşi pedeapsă va fi aplicată şi pentru "folosirea de către contribuabil, cu rea-credinţă, a sistemului naţional privind factura electronică RO e-Factura, în vederea creării aparenţei de legalitate a unor operaţiuni fictive sau disimulării circuitului tranzacţional real al bunurilor/serviciilor; utilizarea de aparate de marcat electronice fiscale care nu sunt conectate la sistemul informatic naţional de supraveghere şi monitorizare a datelor fiscale, potrivit legii, sau alterarea aparatelor de marcat electronice fiscale pentru netransmiterea unor date fiscale sau transmiterea unor date fiscale nereale".

În aceste cazuri de infracţiuni, "dacă până la expirarea unui termen de maximum 30 zile de la finalizarea controlului efectuat de organele competente, în urma căruia se individualizează un prejudiciu datorat bugetului general consolidat de până la 1.000.000 euro, prejudiciul majorat cu 15% din valoarea acestuia, la care se adaugă dobânzile şi penalităţile, este acoperit integral, prin plată efectivă, fapta nu se pedepseşte", au stabilit deputaţii.

În această situaţie, organele competente nu vor sesiza organele de urmărire penală. De asemenea, tot în aceste cazuri de infracţiuni, "dacă până la primul termen de judecată prejudiciul cauzat este acoperit integral, prin plată efectivă, limitele pedepsei prevăzute de lege pentru fapta săvârşită se reduc la jumătate".

"Dacă prejudiciul cauzat şi recuperat în aceste condiţii este de până la 1.000.000 euro inclusiv, în echivalentul monedei naţionale, se poate aplica pedeapsa cu amenda", se mai prevede în actul normativ adoptat.

Totodată, "dacă ulterior primului termen de judecată şi până la judecarea definitivă a cauzei prejudiciul cauzat este acoperit integral, prin plată efectivă, limitele pedepsei prevăzute de lege pentru fapta săvârşită se reduc cu o treime".

Proiectul mai prevede că în cazul săvârşirii acestor infracţiuni "prin care s-a cauzat un prejudiciu ce nu depăşeşte 1.000.000 de euro, în echivalentul monedei naţionale, dacă în cursul urmăririi penale prejudiciul cauzat majorat cu 25% din valoarea acestuia, la care se adaugă dobânzile şi penalităţile, este acoperit integral, prin plată efectivă, fapta nu se pedepseşte, aplicându-se dispoziţiile art. 16 alin. (1) lit. h) din Codul de procedură penală".

O decizie pe constituționalitatea legii transportului rutier de persoane, de asemenea amânată pentru 19 martie

Parlamentarii USR şi de la Forţa Dreptei au atacat la CCR legea, susţinând că este amânată, încă o dată, liberalizarea reală a transportului rutier de persoane pentru a fi apărate "interesele mafiei protejate politic".

"De peste 10 ani, PSD şi PNL au tot prelungit programul de transport şi licenţele 'băieţilor deştepţi' care oferă românilor autobuze vechi, poluante, adevărate sicrie pe roţi. Ultima prelungire, dată în 2019 de Ministerul Transporturilor condus de Răzvan Cuc de la PSD, a fost desfiinţată de Consiliul Concurenţei în 2021. Atunci, Consiliul Concurenţei a stabilit şi paşii concreţi pe care trebuia să îi facă Ministerul Transporturilor pentru a deschide complet piaţa, cu interdicţie fermă ca programul de transport să fie prelungit după data de 30 iunie 2023", susţineau reprezentanţii USR şi Forţa Dreptei.

Parlamentarii USR şi Forţa Dreptei au atacat la Curtea Constituţională legea pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului 27/2011 privind transporturile rutiere invocând cinci încălcări ale prevederilor constituţionale. Printre acestea: încălcarea principiului libertăţii economice, încălcarea principiului egalităţii în drepturi şi încălcarea obligaţiei statului de protecţie a libertăţii comerţului şi a concurenţei loiale.

"Dacă am fi liberalizat aşa cum trebuie, aşa cum au făcut cei din Franţa şi din Germania, am fi avut autobuze de o altă calitate, preţul biletelor ar fi fost mult mai mic şi am fi avut mai mulţi bani la buget. În Germania, concret, au liberalizat piaţa în 2012 şi până în 2015 a crescut numărul călătorilor de la 3 milioane la 23 de milioane. În Franţa, au liberalizat piaţa în 2015 şi numărul călătorilor a crescut de la 0,8 milioane la 11,3 milioane de persoane. Liberalizarea ar fi însemnat bani la buget şi în România. Din păcate, sectorul transportului de călători terestru aduce, în momentul de faţă, doar 710 milioane de lei, foarte puţin faţă de ceea ce ar fi putut să aducă", susţinea deputatul USR Viorel Băltăreţu.

Sursa foto: Pixabay.com

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Justiție »


Setari Cookie-uri