Astfel, in primele sapte luni s-au consemnat scaderi, ca serie bruta, la lucrarile de reparatii capitale cu 20%, la cele de intretinere si reparatii curente cu 11,5% si la lucrarile de constructii noi cu 10,9%, se arata intr-un comunicat al Institutului National de Statistica (INS), informeaza Mediafax.

Totodata, volumul s-a redus la constructiile ingineresti si cladirile nerezidentiale cu 25,9%, respectiv cu 0,2%. Pe de alta parte, cladirile rezidentiale au inregistrat un avans de 41,8%. Ca serie ajustata, s-au evidentiat scaderi de 20,1% la lucrarile de reparatii capitale, de 10,8% la cele de intretinere si reparatii curente si de 10,3% la lucrarile de constructii noi. Reduceri au mai fost consemnate, pe obiecte de constructii, la constructiile ingineresti cu 26,9%, in timp ce cladirile rezidentiale au avut un avans de 39,2%, iar cele nerezidentiale de 2,2%.

In luna iulie, lucrarile de reparatii capitale au scazut cu 8,5%, iar cele de intretinere si reparatii curente cu 3,3%, pe cand lucrarile de constructii noi au crescut cu 0,4%.

Pe obiecte de constructii, constructiile ingineresti au scazut cu 6,9%. Cresteri s-au inregistrat la cladirile nerezidentiale cu 9,2% si la cladirile rezidentiale cu 1,8%. Fata de iunie 2013, volumul lucrarilor de constructii a scazut, atat ca serie bruta, cat si ca serie ajustata in functie de numarul de zile lucratoare si de sezonalitate, cu 19,8%, respectiv cu 19,7%.