Profilul investitorilor interesati de piata imobiliara locala este in plin proces de diversificare, astfel ca aproape 70% din valoarea tranzactiilor realizate in 2016 au fost realizate de investitori din afara Europei, din tari precum Singapore, Africa de Sud sau Statele Unite ale Americii.

In urma cu zece ani, la momentul aderarii Romaniei la Uniunea Europeana, cei mai activi investitori proveneau din Austria, alte surse importante de capital pentru piata imobiliara fiind in tari precum Germania, Franta sau Marea Britanie.

Anul trecut, in topul celor mai mari investitori in piata locala s-au situat grupurile Growthpoint si NEPI din Africa de Sud, GIC din Singapore sau americanii de la Lone Star, proprietarii companiei GTC, alaturi de companii europene precum Catinvest (din Franta) sau PPF Real Estate (din Republica Ceha).

„Anul 2016 a fost incurajator prin prisma unei lichiditati in crestere. Spectrul investitorilor care au cumparat active de dimensiuni semnificative in Romania s-a largit, tendinta care ne asteptam sa se mentina si in 2017. Randamentul investitiilor este constant, ceea ce contribuie la crearea unui mediu stabil si predictibil pentru potentialii cumparatori”, a declarat Tim Wilkinson (foto mai jos), Partner, Capital Markets in cadrul companiei de consultanta imobiliara DTZ Echinox.

Randamentele pentru proprietatile „prime” din Bucuresti se situeaza la nivelul de 7% pe segmentul de retail, respectiv 7.25% pe segmentul de birouri. Fata de randamentele din alte capitale din regiune (Varsovia, Praga, Bratislava si Budapesta) randamentele din Bucuresti sunt mai ridicate, in medie, cu 140 de puncte procentuale pe segmentul de birouri, respectiv 180 de puncte procentuale pe segmentul de retail.

Piata de birouri, cea mai atractiva, cu peste 40% din valoarea tranzactiilor

Segmentul de birouri a fost in 2016 cel mai atractiv, cu o pondere de 44% din valoarea tranzactiilor, fiind urmat de retail (31%) si industrial (25%).

Din totalul volumului investitional, Bucuresti a atras 77%, cele mai tranzactionate proprietati fiind cladirile de birouri. In orasele regionale, interesul investitorilor a fost atras de segmentul spatiilor de retail, fiind tranzactionate centre comerciale localizate in Sibiu, Craiova, Piatra Neamt si Arad.

DTZ a fuzionat cu Cushman & Wakefield in 2015, la nivel global. Noua companie opereaza sub brandul Cushman & Wakefield, are peste 43.000 de angajati, gestioneaza peste 4 milioane de metri patrati la nivel global, in numele clientilor institutionali, corporate si privati si va avea venituri de peste 5.5 miliarde de dolari.

DTZ Echinox este una dintre cele mai mari companii de consultanta imobiliara prezente pe piata locala, o piata pe care se mai regasesc nume precum CBRE, JLL, Colliers, Knight Frank sau ESOP Consulting.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »


Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Imobiliare și construcții »


Setari Cookie-uri