Numarul tranzactilor si costurile de constructie pe segmentul rezidential au continuat sa creasca si in prima jumatate a acestui an, insa sentimentul de incredere in constructii a scazut in toate tarile din regiune, inclusiv in Romania, au explicat specialistii reuniti astazi la Salonul Imobiliar Bucuresti.
„ Volumul tranzactiilor pe segmentul rezidential a crescut in primul semestru al acestui an, iar tranzactiile cu credit ipotecar au crescut de la 10 la 18%. Calculat pe toate segmentele, numarul tranzactiilor este de 9-10 ori mai mare decat numarul creditelor ipotecare”, a afirmat Ion Dragulin, seful directiei de stabilitate financiara a BNR.

Conform datelor BNR, la nivelul populatiei, intentia de achizitie a unei case in urmatoarele 12 luni nu s-a deteriorat semnificativ, in schimb sentimentul de incredere in constructii a inregistrat o deteriorare in toate tarile din regiune, inclusiv Romania, singura exceptie fiind Bulgaria, unde s-a mentinut un trend uniform.

„Costurile constructiilor au crescut puternic in primul semestru, insa nu se pune problema unei profitabilitati negative pentru devoltatori”, a declarat seful directiei de stabilitate financiara a BNR.

Potrivit acestuia, standardele creditarii bancare s-au inasprit in zona euro, insa in Romania inasprirea este mai lenta fata de asteptarile analistilor. In prima jumatate a anului, s-a inregistrat un ritm de crestere a creditului ipotecar acordat populatiei, dar in ceea ce priveste expunerea ipotecara, Romania se situeaza inca departe fata de celelalte tari din Europa.

„In 2007, in Romania, s-au inregistrat 25 de tranzactii imobiliare la mia de locuitori, in timp ce in Estonia, au fost 37 de tranzactii/1.000 de locuitori. Raportat la celelalte tari din regiune, finantarea pe creditul ipotecar pentru populatie ramane modesta”, a adaugat Dragulin.

In ceea ce priveste evolutia preturilor pe segmentul locuintelor, Ioan Bejan, directorul de dezvoltare al Raiffeisen Banca pentru Locuinte, afirma ca maximul ultimilor zece ani a fost atins la sfarsitul lui 2007 in majoritatea pietelor, mai putin in Germania, unde preturile au fost aproximativ constante in ultimii ani.

„Investitia in locuinte reprezinta 4-8% din PIB si 20-30% din totalul investitiilor. In acest an, portofoliul de credite ipotecare din Romania a ajuns la 3,7% din PIB, cel mai des intalnit model de credite ipotecare fiind modelul contractelor colective de economisire”, a mentionat Ioan Bejan.

Reprezentantul Raiffeisen Banca pentru Locuinte a explicat ca, in perioada 2004-2007, in Europa de Est a fost evidenta o exuberanta a cresterii preturilor pentru locuinte si de aceea era de asteptat o corectie.

„In Romania, nu putem vorbi de o cadere accentuata a preturilor, insa se observa o evolutie descrescatoare lenta”, a incheiat Bejan.
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Imobiliare și construcții »


Setari Cookie-uri