Stabilit in comuna Vetrisoaia, judetul Vaslui, Corneliu Stinga a preluat de la tatal sau, in urma cu noua ani, afacerea Agrovet. Avea la vremea respectiva 20 de ani si era student in anul III la Universitatea Politehnica din Bucuresti, specializarea roboti industriali. Imediat dupa aceea a urmat cateva cursuri de specializare in managementul societatilor agricole si a absolvit o facultate cu specializare economica.

Firma Agrovet a fost infiintata in anul 2000 in urma privatizarii unei societati de stat si la inceput s-a bazat doar pe prestarea de servicii in agricultura, fara sa detina teren agricol. In primul an de functionare compania a fost specializata in inchirierea utilajelor catre persoane fizice si societati din zona. La momentul respectiv, Agrovet detinea un parc de 14 tractoare cu toate utilajele aferente si 4 combine.

Primii antreprenori cu care a interactionat au fost proprietarii de ferme din zona respectiva, spune Corneliu Stinga. “Am cules de la fiecare cata informatie am putut, mi-au impartasit din experienta lor, insa pe parcurs mi-am dat seama de diferenta de mentalitate si viziune din cauza diferentei foarte mari de varsta, ei fiind trecuti toti de 50 de ani”, isi aminte proprietarul Agrovet.

“Nu am ales eu agricultura, ea m-a ales pe mine”, recunoaste franc antreprenorul, care a fost atras ulterior de acest domeniu intrucat nu este o activitate care “sa te lege de birou”.

“Ca sa incepi si sa dezvolti o afacere in agricultura iti trebuie rabdare, pentru ca rezultatele nu se vad peste noapte, determinare, pentru ca este o activitate cu foarte multe suisuri si coborasuri si optimism”, crede Corneliu Stinga.

Printre problemele cu care s-a confruntat la inceput se numara comasarea terenurilor, lipsa fondurilor europene si un sistem bancar “destul de sceptic”. In prezent, pe lista obstacolelor se afla lipsa legislatiei in ceea ce priveste seceta (societatile de asigurare si statul nu ofera despagubiri pentru acest tip de calamitate), plata intarziata a subventiilor pentru agricultura si vanzarea terenurilor agricole catre companii straine, “la preturi pe care agricultorii romani nu si le pot permite”.

In prezent, firma Agrovet administreaza o suprafata de teren de 500 de hectare, o parte in proprietate si o parte in arenda. In plus, compania detine un parc tehnologic format din 5 tractoare si o combina, toate utilajele fiind de generatie noua.

Citeste si:

Din 2005 si pana in prezent valoarea investitiilor realizate de antreprenor se ridica la 700.000 de euro, dintre care 450.000 euro provin din fonduri europene.

Daca in 2013 investitiile se rezuma la cumpararea de noi suprafete de teren, pentru anul viitor Corneliu Stinga intentioneaza sa atraga fonduri europene pentru un proiect de 1 mil. euro reprezentand o ferma de crestere a porcinelor, urmata de un abator.

“Datorita configuratiei terenurilor din zona, este o zona propice pentru producerea de energie din surse regenerabile. Sunt in discutii cu cateva societati pentru implememtarea unui astfel de proiect aici in zona si sper sa reusesc sa investesc si in acest domeniu. Pentru a accesa fonduri europene ai nevoie de un proiectant foarte bun, care te poate scuti de birocratia greoaie si timpul de asteptare destul de lung”, completeaza antreprenorul vasluian.

In 2012 Agrovet a afisat o cifra de afaceri de 300.000 euro, in conditiile in care a fost “un an foarte prost”, spune Corneliu Stinga, care estimeaza pentru 2013 afaceri de 500.000 euro.

In prezent, Agrovet are 8 angajati.

Potrivit ultimelor date ale Agentiei de Plati pentru Dezvoltare Rurala si Pescuit (APDRP), prin Masura 112 “Instalarea tinerilor fermieri” au fost instalati pana acum in mediul rural 9.423 de tineri fermieri pentru care au fost semnate contracte de finantare in valoare de 208 mil. euro nerambursabili. Tinerii fermieri instalati la propria lor ferma sunt interesati in special de cresterea animalelor si culturile vegetale.