La 25 de ani, Raluca Muresan dovedeste ca poti sa faci bani din ce iti place fara sa fii angajat si fara sa ai sefi. A renuntat la job si a lansat afacerea Trip to Romania in 2013, fix cu 600 de euro. De atunci, tanara stie cum sa traiasca din vacantele strainilor care vin in vizite de afaceri in Romania.

Afla mai multe idei de afaceri profitabile pe Raftul cu Afaceri.

Afla mai multe idei de afaceri profitabile pe Raftul cu Afaceri.Daca ai sta de vorba cu Raluca Muresan, ai intelege ca nu investeste timp si bani la intamplare doar pentru a-si exprima pasiunea si a spune ca face ceea ce ii place. Este cu mult mai practica decat atat pentru ca, in fond, pare un om nascut sa faca business. Nu s-a chinuit cu promovarea Romaniei si a serviciilor sale pe diferite site-uri straine, doar-doar o sa pice candva un strain. Tanara a mers direct la tinta: si-a facut un cont pe ASmallWorld, unde convinge strainii care anunta ca vin in Bucuresti sa descopere mai bine Micul Paris sau chiar o parte din Romania. Contra cost, ca doar vorbim de initiativa in afaceri.

Cu veniturile dintr-o luna imi pot permite o vacanta la New York.

Raluca Muresan si turistii straini in Romania

Dupa ce a lucrat in cateva locuri, part-time la Radio3Net (2009-2012), Ryanair (in 2010), ca ghid prin colaborare pentru cateva agentii de turism si in New York (2013), Raluca Muresan a decis sa fie propria sefa si s-a apucat sa organizeze tururi personalizate pentru strainii care vin in Bucuresti in vizite de afaceri. O ajuta si faptul ca vorbeste fluent engleza, spaniola, franceza si portugheza si s-a apucat deja sa invete si limba germana. Nu ne-a dat o suma exacta in ce priveste veniturile sale, insa ne-a spus sincer: "Cu veniturile dintr-o luna imi pot permite o vacanta la New York". Iar cum o vacanta in New York costa 1.200-1.500 euro, ne putem da seama ca este o suma pe care cei mai multi tineri in varsta de 25 de ani nu o scot dintr-un job.

Nu pot sa fac concurenta cu agentiile de turism.

"Ideea de-mi lansa propria afacere mi-a venit in Spania, in Valencia, unde am mers cu o bursa Erasmus pe Gestiune Turistica. Am fost nevoita sa fac niste proiecte de dezvoltare turistica", spune Raluca Muresan. Asa ca s-a apucat sa creeze un produs turistic despre Romania pe care urma sa-l prezinte profesorilor spanioli si care avea sa se transforme in viitoarea sa afacere.

A creat site-ul TriptoRomania.net, in care a investit 500 de euro si si-a spus "nu pot sa fac concurenta cu agentiile. Trebuie sa aduc ceva care sa ma diferentieze". Asa ca a mai investit 100 de euro in crearea contului pe reteaua de socializare ASmallWorld, suma pe care orice membru o plateste anual, si de unde atrage clientii in tururi personalizate in Romania.

Dar experienta romancei in turism incepe in 2010, cand a inceput sa lucreze la call-centerul companiei aeriene Ryan Air. Un an mai tarziu a devenit ghid turistic pentru mai multe agentii de turism, apoi a plecat cu programul Work and Travel in New York. "Aici, la un moment dat avand nevoie de un al doilea job am zis «Dar ce stiu eu sa fac? Sa fiu ghid». Si am facut un curs de ghid acolo, mi-am luat licenta dupa ce a dat de 3 ori examenul", povesteste tanara. Asa a devenit Raluca Muresean singurul roman fara cetatenie dubla care detine aceasta licenta.

Ce vor strainii de la Romania

Cei mai multi clienti vin prin ASmallWorld, dar si prin Google, care, la o simpla cautare, ajung pe site-ul TriptoRomania. In plus, la Raluca Muresan ajung si prietenii clientilor, dupa recomandarile acestora. "Foarte multi vin doar pentru weekend. Incepe sa se dezvolte mult Bucurestiul ca destinatie de city break. Cunosc un american care are o agentie foarte extinsa, cu birou si in Ucraina, Estonia, Croatia, vinde Europa Centrala si de Est, dar nu are Romania in retea. Si atunci eu ii fac oferte", ne-a povestit tanara.

Raluca Muresan spune ca are foarte putine costuri, iar majoritatea serviciilor le face ea, incepand de la promovare, social media, vanzare pana in punctul in care le vinde. Apoi, incearca sa ia serviciile la pretul cel mai mic si le factureaza mai departe cu un anumit comision. Astfel, Raluca se ocupa de transport, asistenta 24 de ore, tururi turistice pentru turisti, transferuri, transport, tururi, concierge, rezervari la restaurant, cluburi si "orice altceva cand este nevoie".

"E mare comisionul, 150%-200%. Nu am nici foarte multi clienti, in jur de 30 pe saptamana, dar 3-4 tururi intr-o saptamana este minunat. Lucrand de atata timp, cunosc persoane care imi dau preturi mici, iar eu clientului ii dau pret mai mic decat cel pe care l-ar plati daca ar apela direct. De la restaurantele cu care lucrez am de asemenea comisioane pentru ca le aduc grupuri si atunci se aduna. Mai este si un comision pentru tot ceea ce eu fac pentru turisti, esti si comisionul pe care il pun serviciilor pe care le revand", explica tanara antreprenoare.

In Bucuresti nu sunt puncte de informare. Dar asta este foarte bine pentru mine.

Raluca Muresan are pentru turistii straini 5 tururi standard: Bucuresti, Transilvania - taramul legendelor, Pe urmele lui Dracula, Romania romantica, Delta Dunarii - paradisul ascuns si Manastirile pictate din Bucovina. Cam 4 ore dureaza un tur de Bucuresti, cu tot cu intrare la Palatul Parlamentului. Tururile ar trebui facute intre 3-4 ore si 7 ore, pentru a nu obosi si plictisi turistii.

"Eu pot sa le spun ca sunt foarte frumoase Ateneul, Parlamentul si Opera, dar daca este un singur turist, este cam greu sa se descurce in Bucuresti cu harta in mana. Strazile nu sunt numerotate ca in SUA, de exemplu, indicatoarele lipsesc, asa ca daca vrei sa te duci de pe Calea Victoriei pana la Palatul Parlamentului, este un pic incomod. Pe unde o iei? Pe stradute, printre blocuri, prin Izvor? Ajungi la Parlament, pe unde intri? Sunt niste lucruri care in Bucuresti inca nu sunt puse la punct. Nu sunt puncte de informare. Dar asta este foarte bine pentru mine", spune razand Raluca.

Turistii straini stiu despre Dracula si Ceausescu. Si cam atat. Dar Raluca a avut si surprize: un turist francez foarte pasionat de Dinu Lipatti si care voia sa stie mai multe despre compozitorul roman. Foarte multi turisti sunt americani, insa vin clienti si din Marea Britanie, Elvetia, Suedia, Franta si Spania.

Curiozitatile strainilor: Dar de ce femeile lucreaza atat de mult?

"Europenii, in general, vor sa inteleaga mentalitatea romanilor. Au impresia ca o sa vina in Bucuresti si o sa gaseasca caravane de tigani nomazi. Si vin si nu vad nimic. In Bucuresti, sunt doua case mari construite in stilul tiganesc si toata lumea face poze. Tarile vestice sau oamenii de acolo nu inteleg ca la noi familiile sunt foarte unite, dar societatea este foarte patriarhala. Se intreaba «Dar de ce femeile lucreaza atat de mult?»", explica tanara.

Dupa un tur, fie de 3 ore sau 3 zile, turistii sunt foarte multumiti de ce vad, spune Raluca Muresan. "Eu incerc sa-i duc si prin istorie, si prin economie, subiectul Dracula il exploatez foarte mult. Nu am avut turist care sa nu fie interesat de Dracula. Zici ca este cuvantul magic. Ma leg foarte mult de traditii, de obiceiuri din popor, de strigoi, lupi. Insist foarte mult pe comunism, mai ales daca vin din tari care nu au avut legatura cu comunismul. Le vorbesc si despre ce a insemnat viata in comunism", povesteste tanara.

Oamenii vor sa se distreze, nu vin la o lectie de cultura generala.

Isi adapteaza discursul in functie de turisti, de tara din care provin si de varsta lor. "Incerc sa ma leg si de locuri, de exemplu, daca trecem pe langa MNAR, le explic si le spun si cati amanti a avut Regina Maria si cat de playboy a fost Carol al II-lea. Oamenii vor sa se distreze, nu vin la o lectie de cultura generala", mai spune tanara.

Cei mai multi straini sunt curiosi sa vada Bucuresti, Valea prahovei, Delta dunarii si Constanta si Transilvania. "Pot sa fac orice din Romania. Cel mai mult am mers pana la Sighisoara pentru ca tine de timp, iar mai mult de trei nu este cazul. Scopul lor principal nu este sa faca turism in Romania", continua antreprenoarea.

A inceput sa faca tururi in jurul Bucurestiului, prin Mogosoaia, Buftea si Snagov, cu tematica perioada secolului 17-18. Asa ca tot timpul sa invete, sa mai citeasca catev ceva si mai gasesc ceva in plus. "Niciodata discursul nu este exact acelasi. Dincolo de asta, ei vor foarte mult sa inteleaga mentalitatea romanilor. Din acest motiv, intreaba foarte multe lucruri despre mine: dar tu ce ai studiat, dar tu de unde esti. E foarte haios si trebuie de fiecare data sa adaptez discutia si sa fiu asa cum vor ei. Nu le spun o poezia cap-coada, o adaptez in functie de interesele lor si apoi incerc sa aflu cam ce le place. Si cel mai important: inainte sa aflu de unde sunt, incerc sa-mi fac in minte niste lucruri comune intre noi, intre tara lor si Romania, ca sa inteleaga. Cand am de exemplu spanoli sau britanici, incep sa le vorbesc despre familia regala", explica Raluca Muresan.

Ea sustine ca dintre toate nationalitatile britanicii sunt cei mai dificili turisti. "Politetea lor excesiva iti da impresia ca ai in fata ta niste oameni de gheata. Le spui o gluma, nimic, le spui ceva rau, nimic. Sunt mai dificili, nu poti sa ai o comunicare mai placuta cu ei". Americanii, in schimb, sunt foarte relaxati. La fel si brazilienii. Dar ei nu stiu nimic despre Romania, nici macar de Dracula, si sunt surprinsi ca avem cuvinte similare (ex, farmacie, banca), mai spune tanara.

Strainii care vin in Bucuresti se asteapta sa gaseasca un oras plin de caini vagabonzi, cersetori si aurolaci pentru ca acestea sunt lucrurile prezentate in presa de afara. Asa ca au fost turisti care au intrebat-o "Dar aurolacii unde sunt, ca i-am vazut in DailyMail?". "Avem, dar fiecare tara are asa ceva, dar cati sa fie?! 50, maximum 100 in tot Bucurestiul. Fiecare tara are indiferent cat este de bogata. Dar la sfarsit au o parere foarte buna, sunt impresionati de tara per total, de Bucuresti, chiar si de curatenie. Bucurestiul este curat din punctul lor de vedere. Aici, este amestecul de Oriental si Occidental pe care il vor", argumenteaza tanara alegerea strainilor.

Financiar, ii este mult mai bine decat s-a asteptat anul trecut. Asta si pentru ca agentiilor le este greu sa vanda un pachet pentru un cuplu sau 4 persoane. Agentiile de turism fac volum. "Mie imi renteaza ori numar de turisti si de aici am portita de a face ceva pt mine si de a face ceva bani. E foarte bine din punct de vedere al banilor, dar o zi de munca are 12 ore", subliniaza Raluca Muresan.

Pe langa tururile pe care le organizeaza, Raluca lucreza ca ghid si cu agentii pentru excursii pe vase pe croaziera sau tururi in Bucuresti. In plus, si-a lansat de curand un videoblog, Ralu Calatoreste, unde le povesteste romanilor despre locurile in care ajunge. Dincolo de munca, Raluca Muresan isi doreste o vacanta in Africa de Sud sau in America de Sud.

Fotografii realizate de Miruna Minculescu

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Start Up »



Setari Cookie-uri