Zilele trecute, conducand pe unul dintre putinele si proastele drumuri nationale cu doua benzi pe fiecare sens de mers, m-a frapat o constatare: pentru noi, pentru romani, de cele mai multe ori termenul "competitivitate" nu inseamna sa mergem noi mai repede, ci sa-i impiedicam cu orice pret pe cei care vin din urma noastra sa ne intreaca. Pentru ca, intr-o analiza formala, conteaza cine este in fata, nu cat de repede merge, sau in ce sens.
Stiti bine despre ce vorbesc, despre Dacia ruginita din anii `70 care merge numai pe banda de langa axul drumului si nu trece pe dreapta decat daca vine Politia cu girofarul pornit, altfel ignora orice masina care incearca sa depaseasca (ceea ce reprezinta si una dintre cauzele multor accidente, pentru ca un asemenea comportament tampit ii face pe unii soferi sa incerce depasirea prin dreapta, iar de aici si pana la un accident, nu mai e decat un pas, o neatentie).
Evident, aceasta imagine e absolut de necontestat pe sosele (si cu cat judetul sau regiunea sunt mai ramase in urma fata de media nationala, cu atat mai frecventa e situatia), dar este oare asa si in viata noastra romaneasca de zi cu zi? Mi-e teama ca da, desigur cu acele exceptii remarcabile, laudabile, dar care nu fac decat sa confirme regula.
Pe o cale de rulare ingusta si de proasta calitate (asa cum inca e Romania in ansamblu, nu doar la nivelul infrastructurii rutiere), nici nu e foarte dificil sa ii tii in spatele tau, sa ii blochezi pe altii mai capabili si mai dornici de performanta decat tine. De fapt, este intotdeauna, in asemenea conditii, mai usor sa ii tii pe altii in spatele tau, decat sa incerci sa mergi tu insuti mai repede si mai bine. Competitivitate la puterea minus unu! O problema serioasa pare a fi cea fonetica: in romaneste, cuvantul "competitivitate" este probabil unul dintre cuvintele cele mai dificile ca pronuntie.
Vorbesc serios, incercati sa pronuntati "competitivitate" de trei-patru ori la rand repede, sa vedeti daca reusiti. Parca special acest cuvant e atat de greu de rostit in romaneste, oarecum cam pe cat e de greu de obtinut, in Romania. Un motiv in plus pentru o mare si amorfa masa a populatiei sa nu se gandeasca macar la competitivitate, ca gardianul anectodic din romanul lui Preda care nu stia sa citeasca numerele mari si il lua la bataie intotdeauna pe detinutul cu un numar imposibil de spus, in loc sa incerce sa invete numeralele (ceea ce ar fi fost infinit mai dificil).
Dovezile sunt la tot pasul: managerii care isi tin subalternii "in spate", nu ii lasa sa se afirme sau sa ia vreun credit pentru activitatea lor valoroasa, de teama ca la un moment dat, si-ar putea pierde pozitia calduta din companie; functionarii publici care, numai de ciuda (sau poate pentru ca sunt pur si simplu prea prosti ca sa procedeze altfel), ii tin pe ceilalti cetateni la coada (ca doar la Administratia Financiara sau la Primarie ei sunt "stapanii", nu-i asa?); cersetorii si hotii de buzunare romani care au invadat Europa si care prin comportamentul lor ne tin pe noi, ceilalti, la coada Europei; si nu in ultimul rand, numerosi reprezentanti ai clasei politice, care ii tin pe toti ceilalti cetateni ai Romaniei in urma lor, tinand frana apasata la maxim, ba uneori bagand chiar in marsarier.
Cu privire la reprezentantii clasei politice romanesti, exemplele sunt de-a dreptul socante: nu conteaza pentru ei daca Romania merge inainte, sta pe loc sau daca da inapoi, important este sa nu ii lase pe "ceilalti" sa faca ceva, sa construiasca ceva. Unde "ceilalti" deja nu mai inseamna de mult doar adversarii politici, ci pur si simplu oricine incearca sa faca ceva. Un joc anti-competitiv care deja degenereaza in "fiecare pentru el" si nu poate duce decat la o franare completa a oricarei initiative: ce rost mai are sa ai o initiativa, daca oricum toti ceilalti se vor opune? Ce e de facut?
Probabil, pe aceasta pseudo-autostrada plina de gropi a evolutiei Romaniei din ultimii ani, ar trebui in primul rand sa mergem in continuare cat putem noi de repede si, oricand ne impiedicam de un asemenea "neam prost" care nu face altceva decat sa incerce sa ne puna frana, sa-i dam un claxon cat mai tare si mai stresant. Cealalta idee simpla ar fi sa schimbam pur si simplu calea de rulare, drumul pe care merge...
