Daca am pune sistemul sanitar romanesc in anul 2011 sub un computer tomograf, am gasi, pe langa alte afectiuni, doua probleme cronice: sanatatea este subfinantata, iar ineficienta sistemului este mare. Aceste doua elemente, aflata intr-o aparenta contradictie, sunt de fapt doua fatete ale aceleasi probleme: lipsa unei reforme reale care sa gaseasca punctul de echilibru just dintre nevoile de sanatate ale Romaniei si posibilitatile de finantare. Tratate separat, fiecare duce la agravarea celeilalte, creand un cerc vicios.
Vedem cum in ultimii 20 de ani ciclul reformelor si contra-reformelor nu numai ca au bulversat cu totul publicul si specialistii, dar au dus si la o inrautatire a starii de sanatate a populatiei, mai ales din zona majoritara, cea cu venituri mici. Evolutia datelor din sistemul de compensare a medicamentelor este un indicator clar al acestui fenomen ingrijorator.
Daca in urma cu 4-5 ani Romania se afla pe un trend crescator ajungand ca 60% din totalul tratamentelor sa poata fi suportate, total sau partial, de catre sistemul asigurarilor de sanatate, astazi aceasta cifra a scazut la 50%, aflandu-se pe un trend descrescator. Luand in considerare media europeana de 80%, ne dam seama de magnitudinea decalajului.
Observam, de asemenea, cum segmentul mai afluent al populatiei acceseaza tratamente comparativ mai scumpe, eliminand din randul celor tratati segmentele cu venituri mici si foarte mici. Conform datelor Cegedim din luna ianuarie 2011, aproape 10% din cei 5,5 milioane de pacienti cu boli cronice au incetat sa-si mai ia tratamentul in a doua parte a anului 2010 sub efectul schimbarii modalitatii de referentiere implementata de autoritati.
In acelasi timp, un raport al Bancii Mondiale ne indica Romania ca fiind singura tara din Europa unde contactul populatiei cu sistemul sanitar a dus la coborarea sub pragul de saracie a 3% dintre acestia.
Pentru a gasi insa acele solutii, trebuie sa intelegem in primul rand ca sanatatea este o investitie si nu o cheltuiala. Nu putem sa ne dezvoltam si sa construim fara ca populatia sa aiba un nivel de sanatate acceptabil.
In al doilea rand, nu putem sa privim eficientizarea ca fiind un simplu exercitiu de reducere a cheltuielilor. De exemplu, intreruperea unui tratament pentru un bolnav cronic inseamna de multe ori nu numai riscul crescut de deces, dar si nevoia de spitalizare pentru episoadele acute ale bolii. Spitalizarea fiind mai scumpa, cu o speranta de supravietuire mult mai scazuta o data cu agravarea bolii, constatam ca sistemul va cheltui de cateva ori mai mult, cu rezultate mult mai slabe.
De altfel, acesta tendinta a deciziilor pare sa continue, o data cu masurile de reorganizare a livrarii tratamentelor injectabile pentru pacientii bolnavi de cancer de la inceputul lunii aprilie 2011. Din dorinta de a face economii, justificata in contextual actual, mutarea acestor tratamente in farmaciile de spital a ingreunat si in, multe cazuri, a oprit accesul acestei categorii de pacienti la tratament.
Pe termen mediu, chiar si dupa rezolvarea disfunctionalitatilor administrative, acesti pacienti raman supusi riscului ca, odata cu epuizarea fondurilor, sa inceteze si accesul la medicatia care ii tine in viata, fara a avea alternative.
A cheltui mai mult si mai eficient, nu inseamna insa a tinti toate elementele sistemului medical in acelasi timp, chiar daca fiecare dintre ele are un rol important si necesar. Sunt componente care pot pune bazele unei stari de sanatate bune, cu efect de multiplicare in toate elementele sistemului. Preventia, diagnosticarea la timp, si accesul la un tratament eficient sunt premisele unei imbunatatiri exponentiale a starii de santate a populatiei.
Din pacate, Romania nu sta prea bine, comparativ cu alte state europene, nici in privinta preventiei si diagnosticarii - avem cel mai mare numar de decese prevenibile din Uniune - si nici macar in privinta disponibilitatii celor mai eficiente tratamente, daca avem in vedere ca lista medicamentelor compensate nu a mai fost actualizata din anul 2008.
Intr-adevar, in ultimii 60 de ani, speranta de viata a populatiei a crescut cu 13 ani, incurajata si de progresele considerabile ale cercetarii farmaceutice. Avem insa in continuare peste 6 ani in urma mediei UE care, in conditiile actuale, se vor dovedi foarte greu de recuperat.
Vedem cum in ultimii 20 de ani ciclul reformelor si contra-reformelor nu numai ca au bulversat cu totul publicul si specialistii, dar au dus si la o inrautatire a starii de sanatate a populatiei, mai ales din zona majoritara, cea cu venituri mici. Evolutia datelor din sistemul de compensare a medicamentelor este un indicator clar al acestui fenomen ingrijorator.
Daca in urma cu 4-5 ani Romania se afla pe un trend crescator ajungand ca 60% din totalul tratamentelor sa poata fi suportate, total sau partial, de catre sistemul asigurarilor de sanatate, astazi aceasta cifra a scazut la 50%, aflandu-se pe un trend descrescator. Luand in considerare media europeana de 80%, ne dam seama de magnitudinea decalajului.
Observam, de asemenea, cum segmentul mai afluent al populatiei acceseaza tratamente comparativ mai scumpe, eliminand din randul celor tratati segmentele cu venituri mici si foarte mici. Conform datelor Cegedim din luna ianuarie 2011, aproape 10% din cei 5,5 milioane de pacienti cu boli cronice au incetat sa-si mai ia tratamentul in a doua parte a anului 2010 sub efectul schimbarii modalitatii de referentiere implementata de autoritati.
In acelasi timp, un raport al Bancii Mondiale ne indica Romania ca fiind singura tara din Europa unde contactul populatiei cu sistemul sanitar a dus la coborarea sub pragul de saracie a 3% dintre acestia.
Pentru a gasi insa acele solutii, trebuie sa intelegem in primul rand ca sanatatea este o investitie si nu o cheltuiala. Nu putem sa ne dezvoltam si sa construim fara ca populatia sa aiba un nivel de sanatate acceptabil.
In al doilea rand, nu putem sa privim eficientizarea ca fiind un simplu exercitiu de reducere a cheltuielilor. De exemplu, intreruperea unui tratament pentru un bolnav cronic inseamna de multe ori nu numai riscul crescut de deces, dar si nevoia de spitalizare pentru episoadele acute ale bolii. Spitalizarea fiind mai scumpa, cu o speranta de supravietuire mult mai scazuta o data cu agravarea bolii, constatam ca sistemul va cheltui de cateva ori mai mult, cu rezultate mult mai slabe.
De altfel, acesta tendinta a deciziilor pare sa continue, o data cu masurile de reorganizare a livrarii tratamentelor injectabile pentru pacientii bolnavi de cancer de la inceputul lunii aprilie 2011. Din dorinta de a face economii, justificata in contextual actual, mutarea acestor tratamente in farmaciile de spital a ingreunat si in, multe cazuri, a oprit accesul acestei categorii de pacienti la tratament.
Pe termen mediu, chiar si dupa rezolvarea disfunctionalitatilor administrative, acesti pacienti raman supusi riscului ca, odata cu epuizarea fondurilor, sa inceteze si accesul la medicatia care ii tine in viata, fara a avea alternative.
A cheltui mai mult si mai eficient, nu inseamna insa a tinti toate elementele sistemului medical in acelasi timp, chiar daca fiecare dintre ele are un rol important si necesar. Sunt componente care pot pune bazele unei stari de sanatate bune, cu efect de multiplicare in toate elementele sistemului. Preventia, diagnosticarea la timp, si accesul la un tratament eficient sunt premisele unei imbunatatiri exponentiale a starii de santate a populatiei.
Din pacate, Romania nu sta prea bine, comparativ cu alte state europene, nici in privinta preventiei si diagnosticarii - avem cel mai mare numar de decese prevenibile din Uniune - si nici macar in privinta disponibilitatii celor mai eficiente tratamente, daca avem in vedere ca lista medicamentelor compensate nu a mai fost actualizata din anul 2008.
Intr-adevar, in ultimii 60 de ani, speranta de viata a populatiei a crescut cu 13 ani, incurajata si de progresele considerabile ale cercetarii farmaceutice. Avem insa in continuare peste 6 ani in urma mediei UE care, in conditiile actuale, se vor dovedi foarte greu de recuperat.