Active cu statut de safe haven - paza buna trece primejdia rea...

Contextul economic actual alaturi de tulburarile socio-politice din numeroase zone geografice ne duc cu gandul la protejarea situatiei financiare personale.

In acest sens este importanta identificarea unor metode care ne pot ajuta in acest demers. Aceste metode difera in functie de situatia economica dintr-un anumit moment.

In continuare vom aborda scenariile negative deoarece activele cu statut de safe haven devin atractive in perioade de turbulente economice. O posibila definitie a activelor cu statut de safe haven reflecta corelatia negativa a preturilor acestora fata de activele riscante.In perioade tulburi capitalurile financiare migreaza dinspre activele cu risc catre activele considerate mai sigure. In functie de contextul macroeconomic anumite active pot juca rolul de safe haven.

In perioada 2007-2011 ne-am confruntat pe rand cu o criza globala a sistemului financiar, o recesiune economica iar in momentul de fata ne confruntam cu o criza a datoriilor suverane.

In acest interval de timp urmatoarele active au avut rol de safe haven: valute(usd,jpy,chf),metale pretioase(aur si argint),certificate de trezorie emise de guverne(SUA,Germania etc).

Odata cu decizia Bancii Centrale a Elvetiei de a apara un curs minim de 1.20 pentru EUR/CHF atractivitatea francului elvetian a avut de suferit. Mesajele venite dinspre Banca Japoniei nu exclud o masura similara in viitor.

Perioada dificila pe care o traversam e posibil sa se mentina si in viitor,conform unui numar tot mai mare de analisti,probabilitea unei reintrari in recesiune fiind in crestere. Pornind de la aceasta premisa identificam urmatoarele posibile scenarii.

- scadere economica insotita de cresterea preturilor

- scadere economica insotita de scaderea preturilor

Ambelor scenarii trebuie sa le alaturam si posibilitatea de a asista la intrari in incapacitate de plata ale unor state din zona euro existand riscul de a asista la o lipsa acuta de lichiditati pe pietele financiare.

In cazul unei recesiuni insotite de deflatie refugiul cel mai bun este in cash. Aici intervine dezbaterea privind alegerea valutei. Refugiul in cash sau moneda poate lua forma depozitelor sau certificatelor de trezorie. Obligatiunile care sunt emise de trezoreriile statelor au un statut de activ sigur. Totusi si aici se poate face o diferentiere in functie de siguranta oferita de fiecare stat prin prisma rating-ului de tara. Desi in ultima perioada dolarul american si soliditatea statutului fiscal al SUA au fost contestate, moneda americana se pastreaza cel mai atractiv asset prin certificatele de trezorerie inspre care se indreapta cei mai multi investitori in cautarea sigurantei.

In situatia unei recesiuni insotite de inflatie putem prefera plasamente in aur daca exista toleranta la volatilitate. In cazul in care dorim sa accesam instrumente mai stabile putem alege obligatiuni protejate la inflatie.

Un alt scenariu negativ pentru perioada urmatoare ar fi acela in care economia globala ar intra intr-o perioada de stagflatie. Context in care este necesar sa identificam active care ofera un yield atractiv(actiuni cu dividend mare, monede cu rate de dobanda mare, etc).


Comenteaza articolul

Opinia cititorilor nostri este importanta pentru noi, Wall-Street incurajand publicarea comentariilor voastre. Pe site urmeaza sa isi gaseasca locul numai comentariile pertinente, on-topic, prezentate intr-un limbaj civilizat, fara atacuri la persoane / institutii. Ne rezervam dreptul de a elimina orice comentariu care nu corespunde acestor principii, precum si de a restrictiona accesul la comentarii utilizatorilor care comit abuzuri grave sau repetate.