Aproape 10% din flota initiala de 450 de trotinete electrice Lime a fost furata in primele zile din momentul lansarii, 24 mai 2018, iar o parte a fost deja recuperata. In prezent, start-up american are in Bucuresti circa 1.000 de trotinete electrice si planuieste sa se extinda, a declarat Tamas Toth, manager operational al Lime, in cadrul conferintei Sustainable Mobility Forum.

“Ne-am asteptat la acest lucru. In primele zile am pierdut circa 10% din flota noastra. Pana la finalul lunii iunie, flota va avea aproape 1.000 de trotinete electrice. Am inceput cu 450 de trotinete. Asa ca 10% din flota initiala reprezinta un numar mare, dar am recuperat majoritatea trotinetelor electrice disparute”, a explicat Tamas Toth.

In Bucuresti, Lime a ajuns la 2.000 de curse pe zi, iar 1.500 de oameni folosesc trotinetele electrice si nu mai folosesc masini, sustine reprezentantul start-upului american.

Lime intentioneaza sa isi extinda flota de trotinete electrice inchiriabile, pentru a fi mai aproape de utilizatori. Apoi, cu un numar mai mare de trotinete, un control mai bun si o reglementare adecvata, serviciul Lime se poate extinde, iar unul dintre obiective este sa fie in apropierea statiilor de metrou.

“In ceea ce priveste aria de functionare, planuim sa ne extindem, dar ne trebuie mai multe trotinete pentru acest lucru. Scopul nostru este sa nu mergi atat de departe pentru a folosi o trotineta. In prezent, esti nevoit sa mergi cam 400-500 de metri daca esti in zona de functionare si nu sunt suficiente trotinete, asa ca vrem sa avem mai multe trotinete electrice. Dar distanta maxima pe care ar trebui sa o parcurgi nu ar trebui sa fie mai mare de 50 de metri”, explica Toth.

Cum si unde functioneaza Lime

Lime este un serviciu de inchiriere de trotinete electrice, disponibil in Bucuresti incepand din 24 mai 2019. Lime este prezenta in peste 31 de orase din 14 tari europene.

Pentru a folosi Lime, utilizatorii trebuie sa descarce aplicatia, sa localizeze o trotineta pe harta si sa o deblocheze. Acestia au nevoie de un card bancar si sa fi implinit 18 ani. La incheierea calatoriei, utilizatorii trebuie sa urmeze instructiunile din aplicatie pentru a finaliza calatoria si a parca in mod responsabil. Pentru deplasarea cu Lime, costul de deblocare este de 3 lei, iar pentru fiecare minut de calatorie se va adauga suma de 60 de bani. Echipele locale Lime se ocupa de intretinerea, reincarcarea si amplasarea flotei in oras.

In prezent, trotinetele Lime acopera centrul Capitalei, gasindu-se si in zona Aeroportului International Baneasa.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Anca Olteanu
Sunt redactor coordonator al publicației Retail.ro, parte din InternetCorp. Înainte am lucrat la site-urile Ziare.com și Wall-street.ro și la agenția de presă Mediafax, unde am fost reporter al departamentului Economic. Am absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării a Universității din București.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Auto »



Setari Cookie-uri