Noutăți auto care sosesc în showroom-uri până la final de an
Este o perioadă foarte interesantă în industria auto. Un număr mare de producători trec la electrificare, având această motorizare în gamă alături de propulsoarele diesel și benzină. Unii preferă să aducă pe piață un model complet nou, care să fie ușor de identificat ca fiind electric. Iată câteva noutăți auto care sosesc în showroom-uri până la final de an.
• 10 August 2020 • Auto





Noua generație Skoda Octavia
Hyundai i30 facelift
Noul Citroen C4
Volkswagen ID3
Peugeot 308 facelift
Noua generație Skoda Octavia se numără printre noutățile de anul acesta. Versiunea de bază este echipată cu motorul pe benzină de 1.5 litri cu 150 CP, iar prețul de pornire în România este de 22.439 de euro. Versiunea break costă 23.400 euro.
În standard, modelul vine cu faruri Basic LED cu lumini de zi cu LED, frână de parcare electronică, sistem Front Assistant, Hill Hold Control, Lane Assist, Light Assistant, limitator de viteză, proiectoare de ceață cu LED.
Hyundai i30 facelift are un preț de pornire de 18.332 de euro în România, în timp ce i30 Fastback facelift costa de la 22.913 euro. Noul model vine cu doua motorizari: 1.5 litri aspirat natural cu 110 CP si motorul turbo de 1.5 litri 160 CP.
Versiunea Comfort dispune de: sistem de asistență la pornirea din rampă, sistem de asistare la schimbarea benzii de rulare, asistent pentru faza lungă, sistem de frânare automată de urgență cu funcție pentru detectarea pietonilor, sistem pentru monitorizarea șoferului,
Citroen își continuă ofensiva electrică în 2020 pe segmentul berlinelor compacte. Este vorba de noul C4 și versiunea electrică e-C4.
Citroen C4 este un hatchback compact, care oferă posibilitatea de a alege între trei motorizări: 100% electric, pe benzină sau diesel. C4 ar putea fi echipat cu unități pe benzină PureTech cu trei cilindri între 82 CP și 130 CP, dar și un motor diesel HDi de 100 de cai putere.
ID.3 1ST este primul autovehicul electric din gama VW ID., pre-comandat în peste 30.000 de exemplare în întreaga lume. Noul ID.3 1ST va fi disponibil pe piața din România în trei pachete de echipare – 1ST, Plus și Max.
Prețurile de pornire pentru piața locală pornesc de la 36.072 de euro pentru varianta Standard, 41.786 de euro pentru Plus și 47.505 de euro pentru varianta Max, fară subvenții.
Peugeot 308 facelift vine cu o serie de îmbunătățiri. Modelul a primit o culoare nouă - Vertigo Blue, jante cu design nou și un instrumentar digital de bord (i-Cockpit) cu ecran de 10 inch. Peugeot 308 facelift va fi disponibil cu motorul pe benzină de 1.2 litri în variante de 110 CP, 130 CP și motorul de 1.5 litri BlueHDI 99 CP și 130 CP.
Cea mai accesibilă variantă Peugeot 308 facelift are un preț de pornire de 18.256 de euro în varianta hatchback, în timp ce break-ul depășește 20.000 euro.
Te-ar putea interesa si: