În timp ce în România nu se asamblează, încă, niciun automobil electric, singurul EV cu sigla unei mărci românești venind din China, o companie din Slovenia a prezentat o bestie care ar putea dezvolta până la 2.500 de cai putere cu propulsie 100% electrică sau 1.930 de cai putere cu un tren de rulare hibrid. Modelul se numește Aeon, iar producătorul Tushek spune că fiecare exemplar va fi personalizat după cerințele proprietarului.

Populația Sloveniei este de doar 2,1 milioane de cetățeni, adică similară cu a Bucureștiului. Chiar și așa, statul de la malul Mării Adriatice se pregătește să propună un candidat propriu în „războiul” supercarurilor electrice ultra-puternice. Denumit Tushek Aeon după numele fondatorului, Aljoša Tušek, noul model nu este primul care va ieși din mâinile unei echipe care prezenta, acum patru ani, modelul TS900h Apex.

Cu un preț de bază de 1,2 milioane de euro, nimeni n-a părut să fie interesat de un supercar sloven cu motor central, dar est și central-europenii au devenit tot mai interesați în mașini foarte rapide. Nu au trecut decât trei ani de când Mate Rimac, croatul responsabil pentru cel mai rapid EV din lume, a preluat Bugatti de la grupul Volkswagen într-o tranzacție care a uimit lumea auto, în plină pandemie.

Aeon va fi disponibil, cum spuneam, în două variante: versiunea E ascunde un tren de rulare electric cu 2.500 de cai putere la o greutate netă de doar 1,6 tone ceea ce se traduce într-un raport putere-greutate greu de crezut pentru un EV: 1,56 cai putere/kilogram. Versiunea hibridă se laudă cu tehnologie plug-in și combină un V8 ale cărui specificații n-au fost descrise în detaliu cu motoare electrice pentru a da 1.930 de cai putere la o greutate de doar 1.480 kilograme.

Slovenii spun că fiecare mașină va fi personalizată după dorințele proprietarului, interiorul fiind complet la latitudinea celui care își aruncă milioanele în direcția unui Aeon. Materialele, finisajele și multe alte aspect pot fi alese, ceea ce nu este ceva rarisim în lumea supercarurilor făcute într-o serie foarte limitată. Fondatorul Aljoša Tušek, pilot de curse semi-profesionist în trecut, spune, însă, că nivelul crescut de individualizare între fiecare Aeon produs va fi criteriul principal de diferențiere în raport cu rivalii care se bucură de o istorie mai vastă.

Nu știm prețului noului model și nici momentul lansării versiunii de serie, dar Tušek spune că mai multe detalii vor fi oferite în viitorul apropiat. Știm, însă, că TS900h a avut 937 cai putere, deci chiar și cea mai puțin potentă versiune a lui Aeon va oferi cu 1.000 de cai putere mai mult, ceea ce este un salt greu de crezut. Până acum, jurnaliștii n-au reușit să testeze decât modelul T500 Renovatio, primul produs al constructorului care, inițial, asambla kit car-uri K1 Attack. O versiune a acestui model a fost vândută și de cehii de la Praga, pentru circuit, sub numele de Praga R4S.

Ce supercaruri românești există în prezent

Am început acest material cu o paralelă între Slovacia și România, deci ar fi greșit să ignorăm oferta locală de mașini sportive cu propulsie electrică. În prezent, singurul EV cu sigla unei mărci locale este micuțul Spring de la Dacia. Acesta nu este decât un exercițiu de brand engineering, mașina fiind la bază un Renault produs în China. Practic, Spring-ul se face în aceeași uzină și vine la noi (și în restul Europei) cu siglele schimbate.

Există, însă, și modele românești pe baterii care se laudă cu mai multă putere decât cei 65 de cai putere anemici ai Spring-ului Extreme. În 2022, în cadrul Innowave Summit, niște ingineri ai Universității Tehnice din Cluj-Napoca au dezvăluit prototipul unei berline sportive care a primit numele E-Car Concept by NewCar4Future. Dezvoltarea acestui model a durat patru ani, iar investitorul Voicu Oprean spunea anul trecut că „e dorim să facem o serie limitată, până în 10 mașini, să o certificăm la RAR”.

Conform informațiilor inițiale, mașina ar avea o caroserie din fibră de carbon dezvoltată de la zero și ar ascunde o baterie de 56 kWh care hrănește un motor electric. Acesta din urmă dezvoltă 300 de cai putere ceea ce permite o viteză maximă de 180 de km/h și un cuplu de 1.500 Nm. Autonomia ar fi de 350 de kilometri cu o încărcare, mult mai puțin decât cei 535 de kilometri pe care-i propune o Tesla Model 3. Mașina a fost văzută și la București, iar, mai recent, un exemplar argintiu a putut fi văzut cu numere de probe.

E-Car-ul clujean nu este, însă, singurul efort 100% electric pe patru roți văzut la noi. Tot anul trecut, compania CryptoDATA Tech care se specializează pe zona de IT și blockchain a dezvăluit un proiect menit a fi un adevărat testbed pentru tehnologiile dezvoltate în interiorul organizației. Prezentată cu ocazia Decentralized Connectivity Redefined, mașina Momentum Huvra ar avea performanțe de invidiat.

Din păcate, n-a fost prezentat decât conceptul static, dar cifrele din comunicatele de presă ale companiei sunt aproape orbitoare: o autonomie între 700 și 800 de kilometri în funcție de mediu (în oraș sau înafara zonelor urbane), între 250 și 950 cai putere în funcție de modulul de putere ales și o accelerație de la 0 la 100 km/h în doar 1,8 secunde în modul Sport. Acest mod ar reduce autonomia la doar 350 de kilometri, dar șoferul s-ar putea bucura în schimb de toți cei 950 cai putere și 1.600 Nm.

Altfel, doar 250 cai putere și 600 Nm sunt disponibili dacă vrei să rulezi „la consum”. Prețul n-a fost, evident, comunicat odată cu prezentarea mașinii, dar Ovidiu Toma, CEO al CryptoDATA, a spus că mașina ar putea costa și 150.000 de euro dacă ar ajunge în producție. Cu alte cuvinte, până la momentul realizării acestui material, Huvra este la fel de reală ca și Aeon-ul slovacilor.

Sursa foto: Tushek

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Auto »



Setari Cookie-uri