Autoritatea pentru Reformă Feroviară a finalizat, procedura de evaluare tehnică şi financiară a ofertei înaintate de operatorul feroviar CFR Călători în cadrul primei proceduri din România de licitare a unui contract de serviciu public în domeniul transportului feroviar de călători, scrie Agerpes.

Serviciile din acest prim contract vor acoperi rute magistrale electrificate din sudul şi centrul ţării, contribuind la îmbunătăţirea serviciilor feroviare ce deservesc Constanţa, Bucureşti, Ploieşti, Braşov, Alba Iulia, Deva, Arad, Craiova, Drobeta Turnu Severin, Reşiţa (prin nodul Caransebeş), Timişoara şi Târgu Jiu, se arată într-o postare a ARF, pe pagina sa de Facebook.

"Demersul are o dublă importanţă: marchează începutul oficial al tranziţiei către o piaţă a serviciilor publice feroviare de călători gestionată integral prin proceduri competitive, în linie cu reglementările naţionale şi europene în domeniu; s-a stabilit operatorul primelor trenuri noi ale României, achiziţionate în ultimii 20 de ani, ceea ce va permite exploatarea adecvată chiar din prima zi. Compensaţia preliminată iniţială de 43,25 lei/tren-km ţine cont de activităţile prestate de operator în vederea introducerii pe reţeaua românească a acestor trenuri, gradul de încărcare iniţial mai redus şi cerinţele de asigurare a calităţii stabilite în documentaţia de licitaţie. La fiecare 6 luni se va face o evaluare pentru stabilirea valorii corecte. Compensaţia este verificată în baza unui mecanism european pentru evitarea compensării în exces, sumele care depăşesc costurile eligibile fiind recuperate de statul român", notează ARF.

Licitaţia a fost derulată prin intermediul platformei independente de licitaţii a Bursei Române de Mărfuri şi a atras interesul operatorilor români şi internaţionali.

"În baza experienţei câştigate, ARF va lansa în săptămânile viitoare două noi licitaţii care să acopere alte servicii deservite de cele 37 de trenuri electrice noi furnizate de Alstom", dă asigurări ARF.

Sursa foto: Facebook/Autoritatea pentru Reformă Feroviară

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Auto »



Setari Cookie-uri