Analiză: Fiecare angajat Ferrari a generat un profit record în 2024, care pune la respect Tesla și BYD

Sursǎ foto: Boryana Manzurova / Shutterstock.com

Analiză: Fiecare angajat Ferrari a generat un profit record în 2024, care pune la respect Tesla și BYD

Cuprins Articol:

Ferrari este, fără doar și poate, unul dintre cele mai cunoscute și valoroase brand-uri din industria auto, iar profitul record înregistrat de constructorul italian din 2024 reconfirmă poziția sa aparte în segmentul mașinilor sport de lux. O nouă analiză arată că, în domeniul auto, nicio altă companie nu a generat mai mult profit per angajat decât Ferrari,

Ce profit generează, în medie, un angajat Ferrari

În 2024, profitul net realizat de Ferrari a crescut cu 21 de procente față de anul anterior, depășind așteptările analiștilor economici. Aceștia mizau pe un rezultat net de 1,46 miliarde euro, în timp ce compania a obținut 1,57 miliarde de euro. De asemenea, veniturile au crescut cu 11,8% până la 6,67 miliarde euro, peste obiectivul propus de 6,55 miliarde euro.

Pe baza unui calcul simplu, dacă ne raportăm la numărul de angajați ai Ferrari, aflăm că, în medie, un angajat al producătorului din Maranello a realizat pentru companie un profit de 291.403 de dolari anul trecut, conform BestBrokers.com. Cu alte cuvinte, de trei ori mai mult decât în cazul unui angajat Toyota și de cinci ori mai mult decât în cazul unui angajat Tesla.

Trebuie spus, însă, că acestea sunt mărci de volum, cu un număr mult mai mare de angajați, dar și producție mult mai mare. În 2024, Ferrari avea 5.435 de angajațti, iar livrările totale au fost de 13.752 de automobile, cu 89 de unităţi mai mult decât în 2023.

Deci, dacă ne raportăm la profitul net de 1,58 miliarde de dolari, compania generează 1 milion de dolari în profituri nete la fiecare cinci ore sau 180.303 de dolari pe oră și aproape 4,33 milioane de dolari pe zi.

Toyota, a doua în topul profitabilității raportate la numărul de angajați

Constructorul nipon, care a rămas și în 2024 cel mai mare din lume ca volum de vehicule produse, este al doilea în acest top al profitului raportat la numărul total de angajați. Anul trecut, Toyota a generat un profit net de 32,47 miliarde de dolari sau 85.268 de dolari per angajat.

Cifra este mai mică decât în cazul Ferrari în ciuda unui profit mult mai mare deoarece Toyota are 380.793 de angajați, de 70 de ori mai mult decât Ferrari. Pe locul al treilea în top se află producătorul american de mașini electrice Tesla cu 55.428 de dolari profit net/angajat, iar asta în ciuda scăderii vânzărilor. Urmează în același top grupul O'Reilly Automotive, în timp ce BYD este ceva mai în spate în topul tuturor companiilor, respectiv ultima din grupul celor de pe segmentul automotive.

Gigantul chinez, al șaselea ca volume în lume în 2024 și al treilea ca valoare, a generat un profit per angajat de „doar” 6.123 de dolari. Recent, BYD a intrat și pe piața din România cu o gamă formată din patru modele, inclusiv EV-uri și hibride PHEV.

În domeniul auto, cea mai eficientă companie este Toyota, iar asta pentru că generează 1 milion de dolari în profituri la fiecare 16 minute și 14 secunde, în timp ce Tesla și BYD completează topul, ambele generând 1 milion de dolari în profit net în peste o oră.

Personalizate pentru tine