Ford pare că își recunoaște gafele: Amână mașini electrice în favoarea unor modele mai mici și mai ieftine

Sursǎ foto: Wall-Street.ro

Ford pare că își recunoaște gafele: Amână mașini electrice în favoarea unor modele mai mici și mai ieftine

Cuprins Articol:

Ford Motor a anunţat că amână lansarea următoarelor două generaţii de vehicule electrice, concentrându-se pe modele mai accesibile şi mai mici, transmite Reuters, conform Agerpres.

Cum își explică Ford decizia

Producătorul auto american şi-a informat recent furnizorii că noua camionetă complet electrică, care urma să fie produsă la fabrica din Tennessee, SUA, va fi fabricată în 2028, şi nu în 2027, aşa cum era planificat iniţial. De asemenea, Ford a amânat producţia furgonetei E-transit la uzina din Ohio din 2026 în 2028.

"F-150 Lightning, cea mai bine vândută camionetă electrică din America, şi E-Transit continuă să răspundă necesităţilor consumatorilor din prezent. Vom fi receptivi în ajustarea producţiei pentru a face faţă cerinţelor pieţei şi solicitărilor clienţilor, în timp ce vizăm îmbunătăţirea profitabilităţii", se arată într-un comunicat al companiei.

Producătorii auto din China au redus costurile cu vehiculele electrice (EV) şi oferă cumpărătorilor modele la preţuri mai reduse. Ca răspuns la aceste presiuni, Ford şi alte companii auto se concentrează pe producerea unor vehicule mai accesibile, în special maşini mai mici.

Ce va face mai departe gigantul american

"Piaţa din SUA a vehiculelor complet electrice arată clar: maşini mici folosite pentru navetă şi plimbări în oraş", a afirmat directorul general al Ford, Jim Farley. Totuși, trebuie spus că EV-urile vor pierde orice formă de susținere federală sub formă de subvenții, în urma deciziei administrației Trump.

Anterior, Ford estimase că anul acesta va înregistra pierderi de până la 5,5 miliarde de dolari la divizia de vehicule electrice şi operaţiuni software. Rămâne de văzut dacă aceste estimări se dovedesc a fi maximale sau, în fapt, Ford va pierde chiar mai mulți bani cu modele ca Mustang Mach-E, Capri și Explorer.

Anul trecut, compania a renunţat la planurile de a lansa trei SUV-uri electrice. Totuși, în Europa, gama producătorului este compusă exclusiv din SUV-uri. Vorbim, pe Bătrânul Continent, la fel ca în Statele Unite, doar de modele mari, cu excepția crossover-ului Puma, asamblat la Craiova în versiunea cu motoare termice, respectiv 100% electric.

Ford a anulat, în ultimii cinci ani, mai multe modele profitabile, din care vindea zeci sau sute de mii de exemplare anual doar în Europa. Este vorba de berlina Mondeo, anulată acum circa patru ani de zile, de hatchback-ul ultra-compact Fiesta, „pensionat” în 2023, respectiv de hatchback-ul / berlina compactă Focus, care va fi retrasă complet în 2025. De asemenea, din SUA au dispărut modele ca Taunus și Fusion, două berline cândva populare.

Personalizate pentru tine