Criza actuală, generată de răspândirea coronavirusului și declinul economic, pune multe presiuni pe managerii din companii, care sunt puși în situația de a schimba modul de lucru al echipelor peste noapte și de a lua rapid măsuri pentru a asigura continuitea businessului. Toate acestea au venit peste noapte, iar aceștia au trebuit să se adapteze din mers. Iată care sunt cele mai bune idei pentru a fi un manager de succes în perioada de criză.

”Aș îndrăzni să spun că a produs destul de multe schimbări, a pus multe presiuni pe manageri (criza actuală - n.red). Aproape de pe o zi pe alta a fost nevoie că managerii să regândească modul de lucru, să pună la punct niște procese, să se asigure că oamenii au ce le trebuie pentru a lucra de acasă, că sistemele informatice permit acest lucru. Tot ei sunt cei care trebuie să asigure continuitatea în companie, să comunice mult mai mult cu oamenii și, unii dintre ei, să fie parte din celule de criză la birou”, a declarat, pentru wall-street.ro, Georgeta Dendrino, șefa companiei de training Interact.

De asemenea, sub efectele pandemiei, o parte dintre manageri sunt nevoiți să meargă ei înșiși la birou până când toate aspectele lucrului de acasă sunt puse în ordine, iar de aici expunere, risc de îmbolnăvire sau trebuie să ia rapid niște măsuri pentru a ține compania pe linia de plutire și a ține oamenii ocupați, a comunica des cu ei, a le oferi un grad de siguranță.

Unii ai fost nevoiți să ia decizii mai grele, de suspendare a activității, de trecere în șomaj a unor oameni.

Georgeta Dendrino este șefa companiei de training Interact și are peste 22 ani de experiență în domeniul trainingului și consultanței, precum și 10 ani în executive coaching.

Cele mai bune idei pentru a fi un manager de în perioadă de criză

Să se poarte cu respect față de oameni. ”Mă șochează când aud oameni spunând că managerul s-a purtat cu ei ca și cum erau ultimii oameni de pe planetă. Orice vârstă ai avea, că ești manager tânăr sau ai mai multă experiență, e bine să te gândești: ce vrei să spună despre ține oamenii din echipa ta când nu ești acolo? Dacă cineva ar suna și ar cere referințe despre ține ca manager, ce ai vrea să spună echipa ta? Respectă-i și vei primi înapoi ceea ce dai”, spune Georgeta Dendrino.

Să comunice deschis, onest, cu cei din echipă, ca să aibă încrederea lor.

Să își accepte propriile temeri, slăbiciuni, nevoi.

Să aibă pe cineva cu care să vorbească, o persoană (executive coach, mentor), care să îl ajute să vadă din alte perspective, să se țină deasupra, să învețe să danseze cu frica, să își arate un grad de vulnerabilitate, să îl susțină în a da mesajele potrivite oamenilor.

Să jongleze cu prezentul și cu viitorul - în timp ce se ocupă de prezent, să își facă spațiu mental pentru a crea viitorul firmei, al echipei sale. ”Nu ne întoarcem la realitatea de dinainte; filmul acela s-a terminat. Am jucat în el, am fost actori, regizori, specatatori, pe rând. Acum suntem într-unul alt film, unul de groază; se va termina și acesta. În ce film vrem să jucăm după? Cum îl creăm?”, a explicat Dendrino.

Sursa foto: shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Alice Gheorghe
Alice Gheorghe scrie pe domeniul Resurselor Umane (HR) si are o experienta de aproximativ sapte ani in presa scrisa. Pe Wall-Street.ro veti regasi sub semnatura ei stiri, reportaje si interviuri despre subiecte care variaza de la salarii, somaj la recrutare si tendinte in piata muncii.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Cariere »



Setari Cookie-uri