George Butunoiu, despre CV-ul bătrânesc

Asist de o bună bucată de vreme la o isterie generalizată legată de CV-urile candidaților, la toate nivelurile, chiar până sus, la top. Toți se întrec în a găsi formate cât mai originale și mai inovatoare care „să-i pună mai mult în valoare”, și când sunt în pană de inspirație, se duc la „specialiști” ca să le scrie în locul lor.

Sigur, cei mai înfocați susținători ai „originalității” sunt chiar consultanții care le redactează pe bani. O „industrie” care a înflorit de-a dreptul. La început în străinătate, dar și cei de la noi le suflă în ceafă. Și bineînțeles că toți vă recomandă CV-uri „creative și inovatoare”, cum ar putea altfel să-și justifice serviciul și banii luați?

Te duci la acel consultant tocmai pentru că-ți face CV-ul diferit față de vecinul lui, altfel pentru ce i-ai mai plăti? Originalitatea e infinită, deci e loc pe piață pentru oricâți consultanți, pe când clasicismul e unul singur, și câte doi consultanți pe județ ar putea fi suficienți…

Eu am scris de când tot fac recrutări, de zeci de ani, mai precis spus, că mie (GB, adică) mi se pare infantilism managerial să crezi că dacă trimiți un CV mai neobișnuit, transmiți astfel angajatorului că ești creativ, original, out of the box. La poziții foarte joase, pentru începători, poate că da, însă la poziții înalte asta pare o smecherie ieftină, care îi irită pe mulți angajatori. Și să fiți convinși că sunt foarte atent la reacțiile angajatorilor când le pică în mână un astfel de CV „original”, știu bine ce vorbesc.

Ca să nu mai spun că pentru mulți angajatori, originalitatea e mai degrabă un serios semnal de alarmă, nu de interes, și cu atât mai mult riscați să obțineți reacția exact opusă față de ce vă doriți… Nu am văzut niciodată, dar absolut NICIODATĂ, un angajator care să reacționeze cu surprindere plăcută (deci avantajoasă pentru candidat) la vederea unui astfel de CV neobișnuit, original!

Citeste si:
Cum arată vânătoarea de CEO`s în pandemie. La ce se uită un headhunter
Cum arată vânătoarea de CEO`s...

Pe unii îi pun pe gânduri când le spun asta, într-adevăr, dar imediat vin cu un contrargument beton, pentru că dacă ar spune direct, da, cred că ai dreptate, GB, s-ar simți obligați să admită și că i-a cam fraierit cineva până atunci. Și nu-i convine nimănui asta.

Deci, da, GB, dar pentru o firmă în care creativitatea este chiar obiectul ei de activitate, trebuie să trimiți un CV cât mai distinctiv, evident…

Păi, știu și eu (aici răspunde GB!), hai să vedem… Dacă toți se simt obligați să trimită CV-uri cât mai originale, mai creative, mai inovatoare, atunci un CV clasic, bătrânesc, un europas, să zicem, nu cumva ar fi cel mai original și neașteptat dintre toate, nu ar ieși cel mai mult în evidență?

Un material semnat de George Butunoiu, Managing Partner la George Butunoiu Executive Search Consultants

Citeste si:
Noi modificări legislative privind Kurzarbeit
Noi modificări legislative...

Sursa foto: Shutterstock
Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online. Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară. În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:


Mai multe articole din secțiunea Cariere »



Setari Cookie-uri