Acum fix doi ani am avut o surpriză de proporții, să găsesc un adevărat restaurant de fine dining în creierii munților, tocmai în Covasna. Îl chema Fork, unul dintre cele trei restaurante de la Grand Hotel Balvanyos Resort. Am scris atunci cu mult entuziasm despre el și despre tânărul și rezervatul lor chef ungur, Robert Tordai. Am zis că va ajunge un mare chef cunoscut într-o zi, și că această recunoaștere va primi un mare imbold dacă va ajunge să gătească și în București.

Iar acum ursuzul Lorand Szarvadi si Zsuzsanna Szarvadi-Teglas, adorabila lui femeie, au făcut un Fork și în București! L-au deschis în februarie. Apoi l-au închis la scurt timp, obligați de pandemie, așa că poate fi considerat un restaurant încă foarte nou.

I-au zis Fork Ana Tower, fiindcă e la ultimul etaj, adică 25, al cunoscutul de-acum Ana Tower al lui George Copos, de lângă Crowne Plaza. Pentru cei care nu știu încă, Lorand Szarvadi ;i Zsuzsanna Szarvadi-Teglas mai au un mare restaurant în București, Gastrolab din complexul Aviatorilor 8 de lângă Guvern.

Cu greu și-ar putea imagina cineva cum ar putea să fie un restaurant mai bine amenajat decât Fork Ana Tower. E un restaurant panoramic, înainte de toate. Modern, cu un concept arhitectural excelent realizat, cu cele mai bune materiale și echipamente. Mă bucur că nu l-au făcut minimalist și în stilul industrial, pentru că m-am săturat până peste cap de acestea. Au lăsat și ei câteva coloane și tubulaturi pe tavan, însă foarte discrete, ascunse bine cu vopsea neagră, și cred că arată chiar mai bine și mai interesant decât dacă nu ar fi fost deloc.

Salonul e foarte lung, pe latura dinspre Herăstrău a turnului, pentru ca vederea panoramică să cuprindă ce e mai spectaculos din București. Au un salon privat într-un capăt al salonului, o vinotecă, iar în celălalt capăt bucătăria deschisă, excelent echipată și ea.

Au o adevărată bucătărie fină la Fork Ana Tower. Meniu scurt, destul de creativ, însă nu atât de original pe cât ar putea să-l conceapă marele lor chef. Și-au făcut ei niște calcule, sunt sigur, fiindcă trebuie să-și mai și recupereze din enorma investiție. Creativitatea de dragul creativității are și ea socotelile ei.

Noi am luat carpaccio de biban de mare, cod și paste de casă cu jamon iberico, sos de smântână și șofran, foarte bune toate. La fel și desertul, o prăjitur[ Krantz într-o sferă de ciocolată, excelentă. Cafeaua foarte bună și ea.

Serviciul a fost foarte eficient, cu unul dintre cei mai buni chelneri pe care i-am întâlnit în oraș: energic, dezinvolt, care poate vorbi de la egal la egal cu orice client de acolo. Prețurile mari, desigur, însă absolut normale pentru ce ai în farfurie, pentru ce vezi în jurul tău și pe geam. O masă tihnită în doi, cu o sticlă de vin bun, îți scoate ușor 6-700 de lei de pe card. Și cred că au și o sumă minimă de consumație de 200 de lei. Cât se poate de normală, de altfel, fiindcă altfel mulți ar urca cele 25 de etaje doar ca să admire unicul peisaj câte un ceas, două, cu o cafea și cu o apă plată în mână…

Fork Ana Tower e, așadar, unul dintre cele mai mari și mai bune restaurante ale Bucureștiului, unul dintre cele mai spectaculoase ca ambianță. Un lucru excelent făcut. Ca toate celelalte făcute de către ursuzul Lorand Szarvadi si Zsuzsanna Szarvadi-Teglas, adorabila lui femeie, de altfel…

Sursa foto: George Butunoiu

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Lifestyle »


Setari Cookie-uri