Nu e nicio surpriză că oricine intenționează să își dea demisia de la jobul actual pentru un alt loc de muncă își va dori o poziție care oferă venituri mai avantajoase și un program mai echilibrat între timpul de muncă și viața personală. Ceea ce este surprinzător este cât de puternic motivează aceste aspecte decizia unei persoane de a-și schimba jobul în ziua de azi în comparație cu situația de acum câțiva ani, conform unul nou studiu Gallup făcut asupra a mai bine de 13.000 de lucrători din Statele Unite, potrivit CNN.

Angajatorii care își doresc accentuat să câștige competiția pentru obținerea și păstrarea de talente pentru compania lor în următorii ani trebuie să privească următorii factori drept așteptări de bază pentru potențialii angajați. Ei trebuie, de asemenea, să aibă în obiectiv să satisfacă aceste condiții încercarea de a atrage sau de a-i păstra pe angajații performanți.

„O ofertă convingătoare de job ar trebui să abordeze aceste aspecte atunci când încearcă cooptarea unor noi angajați către un loc de muncă”, a afirmat Ben Wigert, director pentru managementul cercetării și strategiei privind locul de muncă al Gallup, într-un raport asupra rezultatelor sondajului.

Compensațiile: Studiul Gallup a concluzionat că factorul prim pentru respondenți în cazul ocupării unei noi poziții a fost „creșterea semnificativă a veniturilor sau a beneficiilor”, pe care 64% le categorizesc drept foarte importante.

Echilibru între viața privată și muncă: Această categorie a crescut de asemenea semnificativ în importanță, fiind votată de 61% dintre respondenți drept foarte importantă, față de 53% în 2015.

„Chiar și pentru angajații care nu au experimentat burnout-ul sau care nu trec prin asta, creșterea semnificativă a muncii remote a ridicat atenția asupra meritelor joburilor flexibile, care vor rămâne la căutare pe piața muncii”, a spus Wigert.

Oportunitatea de a-și scoate în față punctele forte: 58% dintre respondenți au spus că pentru ei contează să găsească un job care „îi lasă să facă ceea ce fac cel mai bine”.

„Recrutorii ar trebui să depună un efort suplimentar pentru a înțelege ce anume entuziasmează un candidat în ceea ce privește munca lor. Recrutorii ar trebui să le ofere, de asemenea, o previzualizare realistă a postului -- cum va fi rutina zilnică, cu cine vor lucra și ce anume se va aștepta să facă”, a recomandat Wigert.
Securitatea locului de muncă: Unele lucruri nu se schimbă niciodată. Același procent de respondenți (53%), precum și în 2015 au declarat că ar căuta securitatea și stabilitatea locului de muncă dacă ar schimba locul de muncă.

„După doi ani de viață cu incertitudini zilnice cu privire la sănătatea noastră, economia și cum vrem să arate locurile noastre de muncă în viitor, este important ca angajatorii să apară ca o forță stabilizatoare pe care angajații se pot baza prin subţire”, a remarcat Wigert.

Ultima dată când Gallup efectuase un studiu de genul acesta a fost 2015. Gallup este o companie americană de consultanță cunoscută pentru sondaje.

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Filip Bodoc
Filip este preocupat de feluritele tipuri de limbaj și de modul în care acestea însoțesc și determină legăturile indivizilor și ale comunităților și obișnuiește să își finalizeze observațiile scriind. Absolvent al Facultății de Istorie a Universității din București și specializat pe Relații Internaționale, el consideră că instituțiile de pe teritoriul unui stat – și mai cu seamă cele economice – sunt într-o strânsă întrepătrundere cu...

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Cariere »



Setari Cookie-uri