Praktiker, liderul pietei locale de bricolaj inainte de debutul crizei, companie care a resimtit cel mai amar gust al declinului din piata de bricolaj, a vazut din nou luminita de la capatul tunelului in anul 2014, afacerile companiei revenind pe plus, la fel si profitul.

Dupa ce a trecut in 2014 printr-o ampla schimbare de strategie, o data cu achizitia operatiunilor locale de catre omul de afaceri turc Omer Susli, Praktiker a inregistrat rezultate pozitive mai ales in a doua parte a anului, asta dupa ce primul semestru a continuat pe o panta descendenta. “Afacerile au fost peste asteptarile noastre. Am incheiat anul 2014 cu un plus de 5% al business-ului, asta desi in prima parte a anului rulajul a fost cu 10% mai slab decat anul precedent. Am recuperat in cea de-a doua parte a anului, iar acest lucru ne-a asigurat o crestere a veniturilor de 5%”, a declarat Omer Susli (foto mai jos) pentru wall-street.ro.

Potrivit reprezentantului Praktiker compania a revenit si pe profit in 2014, asta desi in ultimii cinci ani grupul specializat in bricolaj si-a adancit si mai mult pierderile, anul trecut nivelul acestora ridicandu-se la peste 16 milioane de euro.

Praktiker, cel mai usturator parcurs al business-ului in plina criza. Insolventa era iminenta!

Cu un business care a scazut la mai mult de jumatate in plina criza, asta desi nu a inchis niciun magazin din cele 27 pe care le detinea, Praktiker si-a redus totusi personalul din magazine cu peste jumatate, de la 2.500 de angajati la circa 1.700, in 2013.

In timp ce retailerul local Dedeman, in prezent cel mai mare jucator din piata, cu afaceri de peste 700 milioane de euro anul trecut, a apasat pedala de acceleratie in investitii, ajungand la nu mai putin de 40 de magazine in Romania, business-ul Praktiker s-a subrezit puternic in anii de criza, grupul fiind la doar un pas de insolventa inainte de preluarea de catre Omer Susli.

Ce urmeaza pentru Praktiker in 2015

Dupa ce 2014 a fost cel mai tumultos an din istoria pietei locale de bricolaj, fiind marcat de exituri (plecarea OBI din Romania), achizitii (achizitia BauMax - Leroy Merlin / Praktiker – Omer Susli) si repozitionari (Bricostore -Brico Depot), seful Praktiker si-a propus sa readuca grupul in varful clasamentului celor mai mari retaileri de bricolaj la nivel local.

Anul trecut Praktiker a reluat expansiunea la nivel local si inaugurat primul magazin sub conducerea lui Omer Susli, la Targu Jiu, un magazin cu o suprafata de numai 4.000 de metri patrati care a necesitat o investitie de circa 1,5 milioane de euro. Potrivit lui Susli, in 2015 va continua expansiunea grupului la nivel local, pentru prima parte a anului fiind programate inaugurarile magazinelor Praktiker din Giurgiu si Praktiker din Vaslui.

“Vom deschide in prima parte a lui 2015 cel putin doua noi magazine – unul in Giurgiu si altul in Vaslui, proiecte incepute in cursul anului 2014, dar care au fost amanate cu cateva luni din diferite cauze. (…) In ceea ce priveste planul de dezvoltare pe termen lung ne mentinem obiectivul de a ajunge la un numar de 45 de unitati in Romania, fiind inca 15 orase pe care nu le acoperim, insa nu avem o directie clara. Astazi putem sa obtinem o oferta pentru un spatiu intr-un oras si maine in altul. Nu avem niciun plan exact in ceea ce priveste inaugurarile de magazine”, a mai spus Omer Susli.

Piata locala de bricolaj este estimata la o valoare de circa 2 – 2,5 miliarde de euro, fiind dominata in ultimii ani de catre retailerii romani Dedeman, Arabesque si Ambient, dar si de grupurile Kingfisher, Leroy Merlin, Praktiker sau Hornbach.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »


Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Companii »


Setari Cookie-uri