SC Aeroportul International Arad si SC Terminalul Cargo, firme subordonate Consiliul Judetean Arad, vor fuziona, actiune care vizeaza reducerea cheltuielilor administrative.
Potrivit celor afirmate de presedintele CJ Arad, Iosif Matula, reprezentantii Adunarilor Generale ale Actionarilor de la cele douasocietati vor fi mandatati sa aprobe intocmirea proiectului de fuziune. "Terminalul Cargo a fost creat pentru a fi o oportunitate, iar eu cred ca in timp se va dovedi ca nu s-a gresit. Deocamdata, datorita rezultatelor inregistrate de-a lungul timpului, suntemnevoiti sa apelam la aceasta solutie. Actionand separat, a existat o oarecare disfunctionalitate in activitatea celor doua firme, iar marile companii prefera sa lucreze cu o singura societate", a declarat Iosif Matula, citat de NewsIn.

Potrivit unui raport de activitate, prezentat la mijlocul acestui an, Terminalul Cargo, societate din subordinea Consiliului Judetean, a inregistrat pierderi in valoare de aproape 6 miliarde de lei, in ultimul an de activitate. Potrivit raportului deactivitate, in perioada martie 2005 - martie 2006, societatea a reusit sa incaseze doar 369.000 lei, in timp ce cheltuielile totale au fost de de 940.000 lei.In acest moment, capacitatea de depozitare a Terminalului este acoperita in proportie de doar 15 la suta, iar suprafata birourilor inchiriate este de 30 la suta din capacitate.

Chiar daca, conducerea Terminalului Cargo a cheltuit sume foarte mari pentru deplasari in strainatate, inscopul unei mai bune promovari, pana in acest moment, rezultatele intarzie sa apara. Conform datelor prezentate de Adrian Nasui, directorul Terminalului Cargo Arad, pana acum s-a participat Targul de transport aerian de la Munchen, cel mai mare din lume, unde au avut loc intalniri cu peste 100 de companii de transport aerian. De asemenea, s-au facut vizite laaeroportul Frankfurt - Hahn si la Koln-Bonn, iar la Arad au avut loc intalniri cu managerii unor companii straine, din Italia, Olanda, Germania, Japonia, Suedia.

Insa, nu s-au concretizat in contracte ferme pentru Terminal. Pe langa pierderile din bugetul societatii, Terminalul Cargo a mai pierdut si din putinii clienti pe care-i avea. Astfel, firmele Mesager Express, Phoenix Global Cargo sau Romania Combi au rupt colaborarea cu societatea subordonata CJ Arad. Realizarea la Arad a unui Terminal Cargo a fost posibila cu ajutorul a doua milioane de euro, bani obtinuti din fonduri PHARE, la care s-a adaugat o diferenta suportata de Consiliul Judetean Arad, invaloare de 600.000 de euro.

Terminalul trebuia sa asigure traficul rapid de marfuri pentru vestul tarii, dar si pentru judetele Bekes si Csongrad din Ungaria.Specialistii au estimat ca traficul aerian de marfuri va ajunge la cel putin 400 de milioane de euro pe an, fapt care nu s-a intamplat pana acum. "Speram ca prin aceasta fuziune vom reduce cheltuielile, in principal cele administrative. Pierderile de la Cargo vor scadea odata cu reorganizarea, cu reducerea posturilor de conducere, a posturilor din consiliile de administratie. Aeroportul este pe un trend ascendent si cred ca putem realiza o societate puternica prin aceasta fuziune", a mai spus presedintele CJ Arad.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Companii »


Setari Cookie-uri