Volumul pieței berii s-a menținut, în 2019, la nivelul anului anterior și a înregistrat o evoluție de doar 0.4% în volum, iar consumul de bere pe cap de locuitor s-a situat la 86 de litri. Segmentul mixurilor de bere și a berilor aromatizate a fost în creștere cu 32,5%, potrivit unui comunicat emis de Asociația Berarii României.

„Sectorul de bere continuă să aibă o contribuție semnificativă la economia și societatea din România. Chiar și în condițiile unei stagnări în volum a pieței, industria berii asigură, direct și indirect, un număr important de locuri de muncă și generează creștere prin angajamentul său pe termen lung de a investi la nivel local și de a consolida o industrie responsabilă. Traversăm o perioadă plină de provocări în contextul pandemiei COVID-19”, a declarat Dan Robinson, președintele Asociației Berarii României.

Producția locală de bere reprezintă în proporție de circa 97% din piață și 50% ingrediente provin din agricultura României. Sectorul berii creează, direct și indirect, aproape 61.000 locuri de muncă pentru români.

De-a lungul ultimilor ani, fabricile de bere au fost retehnologizate la standarde europene – peste 1,5 miliarde de euro au fost investiţi în modernizarea capacităţilor de producţie. Cele mai multe investiții au fost direcționate către dezvoltarea durabilă a sectorului, în sensul eficientizării consumului de apă în producţia de bere, al creșterii eficienței energetice, inclusiv prin utilizarea de energie din surse regenerabile, sau în reducerea amprentei de CO2.

„Preferința românilor pentru mixurile de bere și berile aromatizate este în creștere, urmând de altfel și tendința europeană de consum. Deși cu o pondere mică din piață, acest segment a înregistrat anul trecut o creștere record în România, de 32,5% față de anul anterior”, a adăugat Julia Leferman, director general Asociația Berarii României.

Investițiile membrilor Berarii României au atins un nivel record în 2019, acestea ridicându-se la 96,3 milioane euro, în creștere cu 22 de milioane euro față de 2018. Investițiile cumulate ale membrilor Asociației în ultimii 16 ani au atins 1,62 miliarde euro.

Nivelul contribuțiilor anuale ale membrilor Asociației la bugetul statului a fost, în 2019, de 251 de milioane de euro. Nivelul contribuției cumulate din partea membrilor Berarii României în ultimii 16 ani a depășit 3,88 miliarde euro.

Structura în funcție de ambalaj a pieței a continuat tendințele ultimilor ani, vedetele ramânând sticla și doza, cu creșteri de 1-2 procente anual. Ponderea sticlei a crescut în total cu 5,2 pp în ultimii cinci ani. Berea ambalată la doză a crescut în 2019 cu 1,6 pp, în timp ce ambalajul PET a înregistrat anul trecut o altă scădere semnificativă, de încă 3,1 pp. Berea draft este constantă, iar berea îmbuteliată la PET își continuă declinul, într-un ritm de aproximativ 3 procente anual. Scăderea totală înregistrată de ambalajul PET în ultimii cinci ani a atins aproape 9 pp. Ponderea pe fiecare tip de ambalaj - sticlă: 30%, doză: 22,2%, butoi: 3,4%, PET: 44,5%.

Pe parcursul anului 2019, importurile au cunoscut o ușoară scădere, de 0,04 milioane Hl, atingând un total de 0,5 milioane Hl. Piața locală a berii continuă să își păstreze caracterul profund național, ponderea producției locale rămânând de 97% din consumul intern.
Exporturile au scăzut și ele ușor, cu 0,05 milioane Hl față de anul anterior, atingând un total de 0,49 milioane HL.

Berea lager a continuat să domine preferințele românilor și anul trecut, cu o pondere de 93%. Mixurile de bere și berile aromatizate și-au adjudecat 3% din piață, iar categoria specialități, în care intră, printre multe altele, berea neagră, nepasteurizată, albă, ale, roșie etc, 2,2% din piață. Berea fără alcool a deținut o pondere de 1,7%. În ceea ce privește dinamica segmentelor în 2019, mixurile de bere și berile aromatizate au crescut cel mai mult, cu 32,5%, în timp ce berea fără alcool a înregistrat o ușoară scădere de -8,2%. Celelalte segmente au rămas stabile.

Numărulul producătorilor de bere a crescut la 68 în 2019, față de 56 în 2018, potrivit datelor din comunicatul de presă BDO Business Advisory și studiul Brewers of Europe despre impactul economic al sectorului berii din România, ediția 2020.

Din Asociația Berarii României fac parte Membrii săi actuali sunt importanți producători de bere din România: Bergenbier, Heineken, United Romanian Breweries Bereprod, Ursus Breweries și Martens, alături de microberăria Clinica de bere. Împreună, cei șase producători furnizează 85% din cantitatea de bere consumată în România.

Sursa foto: Unsplash

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Companii »


Setari Cookie-uri