JYSK, retailerul scandinav de mobilier și produse pentru casă, continuă expansiunea în România și inaugurează un nou magazin în București, în Grand Arena Mall. Odată cu deschiderea magazinului din zona Berceni, JYSK a ajuns la 88 de magazine în România.

Cu o suprafață totală de 1350 m2, JYSK București Grand Arena Mall și-a deschis porțile joi, pe 9 iulie, în Bulevardul Metalurgiei nr. 12 – 18. Magazinul funcționează zilnic între orele 10.00 – 20.00.

“Pentru locuitorii din sudul Capitalei este acum mult mai simplu să ajungă într-un magazin JYSK. Ne doream să fim prezenți și în zona de sud, o zonă în plină dezvoltare pe care nu o acopeream, și ne bucurăm că am găsit un spațiu potrivit pentru conceptul nostru de magazin, în Grand Arena Mall. Acum, cu cele 10 magazine din Bucuresti, suntem prezenți în toate zonele Capitalei. Fiecare magazin nou este pentru noi un motiv de bucurie, de aceea sărbătorim deschiderea cum știm mai bine: prin oferte speciale care vor dura timp de o săptămână. Având în vedere perioada prin care trecem, nu am mai organizat o petrecere de inaugurare cu baloane, muzică și cadouri, dar am păstrat ceea ce definește compania noastră încă de la început: ofertele excelente. Ca și în restul magazinelor noastre, am implementat toate măsurile de prevenție pentru a evita răspândirea infecțiilor și pentru ca angajații și clienții noștri să se simtă în siguranță în magazin. Ofertele de deschidere sunt valabile o săptămână, așadar cei care doresc să achiziționeze produse la un preț mai mic au destul timp să o facă”, spune Iraida Paiuc, Sales and Marketing Manager JYSK România și Bulgaria.

Clienții vor găsi în JYSK București Grand Arena Mall o selecție vastă de mobilier de interior, mobilier de exterior, decorațiuni și accesorii pentru casă și grădină, precum și produse pentru un somn sănătos, precum saltele, lenjerii de pat, plăpumi și perne.

În noul magazin este prezentă și noua colecție de lenjerii de pat, care a ajuns în magazinele JYSK la începutul lunii iulie. Colecția include lenjerii cu model cadrilat, cu forme geometrice și printuri florale în ton cu sezonul estival. Toate lenjeriile de pat sunt certificate OEKO-TEX Standard 100, etichetă ce constituie o asigurare clienți că produsul nu conține substanțe nocive pentru sănătate sau pentru mediu.

JYSK a pregătit oferte speciale de deschidere și la produsele din colecția de grădină: seturi de terasă, scaune și mese de grădină, lămpi solare, felinare și perne pentru grădină.

JYSK este unul dintre cei mai importanți retaileri de mobilă și decorațiuni interioare din Europa. Primul magazin JYSK a fost deschis în Danemarca în anul 1979. În prezent, JYSK desfășoară operațiuni în 51 de țări, are peste 23.000 de angajați și peste 2800 de magazine. În Germania și Austria, grupul își desfășoară activitatea sub denumirea de Dänisches Bettenlager - iar în restul țărilor sub numele de JYSK.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Companii »


Setari Cookie-uri