De la sport la antreprenoriat. Povestea a doi tineri antreprenori care și-au deschis o afacere în România chiar la începutul pandemiei

După doi ani în care au căutat intens o locație pentru a deschide o pistă de karting de tip indoor, Robert și Matei, doi campioni în motorsport, s-au lovit de contextul nefast creat de răspândirea virusului SARS-CoV-2, chiar la începutul drumlui lor antreprenorial. Restricțiile impuse pentru limitarea coronavirusului le-au închis porțile după numai trei zile de la deschidere.

Robert Vișoiu, în vârstă de 24 de ani și Matei Mihăescu (34 de ani) se cunosc de mai bine de două decenii, timp în care au participat la campionatele naționale și regionale de profil. Robert a fost vicecampion mondial de karting și pilot în Formula 2, unde a obținut cele mai bune rezultate pentru un pilot român, în timp ce Matei a fost multiplu campion național și sud-est european de karting și fost pilot în Formula Master și Renault 2000.

Experiențele dobândite pe piste și adrenalina le-au dat curajul să-și încerce norocul în lumea afacerilor. Așa s-a născut VMax, singura pistă indoor din București. Dacă în vremea când erau piloți, nimeni nu le putea lua avântul pe pistă, pandemia de COVID-19 le-a frânat elanul pentru trei luni și jumătate, cele mai importante, poate, din viața unui business.

„Am văzut conceptul acesta de pistă indoor în străinătate și ne-am gândit să îl aducem în România. De regulă pistele din exterior sunt concepute mai mult pentru desfășurarea competițiilor. Majoritatea pistelor din Italia sunt construite strict pentru concursuri, nu pentru agrement (...)

Noi am început să funcționăm din 9-10, martie, după care a venit coronavirusul, a trebuit să închidem, și am redeschis din 15 iunie”, povestește Robert Vișoiu, cofondator VMax.

Citeste si:
Poliția Rutieră a cerut închiderea pistei de biciclete de pe...
Poliția Rutieră a cerut...

Investiția totală în business se ridică la 2,5 milioane de euro, iar în prezent VMAx funcționează cu 25 de angajați, într-una din halele unui pavilion de la Romexpo.

Noi nu am construit locația de la zero și a trebuit să ne adaptăm amenjarea în funcție de locație. A fost foarte dificil să integrăm sistemele acestea de timing și de control pentru karturi. Am investit în partea de automatizare a sistemelor de timing undeva în jur de 250.000 de euro. Pentru partea de timing am apelat la o firmă din Franța”, explică Matei Mihăescu, cofondator VMax.

O sesiune normală pe pista celor de la VMax costă 80 de lei, pentru o cursă care durează 8 minute. Pachetul de opt sesiuni costă 550 de lei, iar 17 sesiuni au prețul de 1.100 de lei. Karturile sunt electrice, ceea ce face ca integrarea lor pe pistă și controlul să fie mult mai ușoare.

Citeste si:
Angajați fericiți, afacere de succes: cum să creezi un mediu de...
Angajați fericiți, afacere de...

Compania dispune în prezent de 40 de karturi dintre care 10 sunt dedicate copiilor. Cei doi foști campioni spun că într-o zi le calcă pragul cam 100 de oameni, fie pasionați de karting, fie curioși care vor să încerce pentru prima dată.

„Conceptul a fost făcut în așa fel încât ca oamenii să-și dorească să rămână cât mai mult pentru că am integrat partea de restaurant, mai avem o zonă de tribune de unde se poate privi. Deocamdată este greu de spus cât va funcționa acest lucru, dată fiind situația epidemiologică (...) Mai avem și un spațiu special amenajat de tip VIP, cu masă de ping-pong și cu alte facilități, dar este deocamdată încă în amenajare”, a declarat Sam Yahia, Chief Operating Officer al VMax.

Redeschiderea din 15 iunie a venit cu o serie de mai multe măsuri necesar a fi adoptate în contextul pandemiei de COVID-19. Cea mai importantă achiziție a fost un aparat cu sistem automat de dezinfectare a căștilor după fiecare utilizare, un proces care durează aproximativ 16 minute. Totodată, au fost cumpărate separat, mai multe cagule, pe care clienții le pot achiziționa și care ulterior le vor rămâne lor pentru a se simți confortabil.

Citeste si:
Spitalul Victor Babeș a primit primele kit-uri de teste rapide de...
Spitalul Victor Babeș a...

Cei doi tineri vor să se extindă și în afara Capitalei

Cei doi antreprenori spun că este foarte dificil de estimat cum va arăta sfârșitul acestui an pentru afacerea lor proaspăt deschisă, pe fondul acestui context epidemiologic sensibil, dar se arată încrezători că începtul toamnei le va aduce mai mulți clienți dornici de adrenalină.

În următorii ani, Robert și Matei spun că intenționează să deschidă noi piste, în alte orașe mari din țară, cum ar fi Constanța sau Brașov.


Te-ar putea interesa și:


Mai multe articole din secțiunea Companii »



Setari Cookie-uri