Ministerul Energiei va veni în Guvern cu o Ordonanţă de Urgenţă prin care abaterile repetate ale distribuitorilor şi furnizorilor de energie vor fi sancţionate la nivelul cifrei de afaceri, a anunţat ministrul de resort, Virgil Popescu.

"Am discutat înainte la minister, am prezentat prim ministrului, şi ANRE a fost de acord, ca, prin Ordonanţa de transpunere a Directivei 944 pe care o avem în lucru şi o să venim cu ea în Guvern prin Ordonanţă de Urgenţă, să modificăm, iar abaterile repetate ale distribuitorilor, ale furnizorilor care încarcă facturile, pun preţuri estimate (...) toate aceste lucruri mărunte care deranjează clienţii, deranjează românii, să le sancţionăm la nivelul cifrei de afaceri. (...) Ne-a prezentat ANRE structura amenzilor care au fost date - o amendă de 10.000 de lei pe care o ia un furnizor o plăteşte imediat şi se face că nici nu a văzut şi lucrurile se întâmplă în continuare. Vrem să stopăm aceste lucruri prin coercitiv, prin modificarea legislaţiei, în aşa fel încât să ştie că, dacă fac un lucru de genul acesta în mod repetat, evident nu vorbim de abuzuri din partea autorităţilor statului, vor trebui să plătească la nivelul cifrei de afaceri", a explicat Virgil Popescu la finalul întâlnirii de la Palatul Victoria cu premierul Florin Cîţu, ministrul Muncii, Raluca Turcan, şi cu reprezentanţi ai ANRE, Transelectrica, OPCOM şi Consiliului Concurenţei.

Ministrul Energiei: Cred că este un dezmăț de facturi umflate, estimări aiurea

Autoritatea Naţională de Reglementară în Energie (ANRE) şi Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) vor începe "controale foarte serioase" la furnizorii de energie şi de gaze naturale, a anunţat ministrul Energiei, Virgil Popescu.

"Eu cred că este un dezmăţ de facturi umflate, estimări aiurea, încărcare de contracte, şi cred că trebuie puse nişte reguli, iar instituţiile statului care au atribuţii de control să îşi facă treaba, pentru că numai aşa pot să înţeleagă că, totuşi, în România nu pot să facă. Poate acelaşi lucru ar fi vrut ei să îl facă în ţările lor de origine, ale furnizorilor şi totuşi nu fac acolo, pentru că reacţia acolo este mult mai rapidă. Eu mă bucur că instituţiile au reacţionat, am avut discuţii împreună şi de mâine se încep nişte controale foarte serioase. Legislaţie avem, cadrul legislativ avem, avem amenzi foarte mari. Dacă este cazul putem să modificăm amenzile şi nu am nici cea mai mică reţinere să vin cu o Ordonanţă de Urgenţă, o să modificăm amenzile şi pentru alte tipuri de acţiuni pe care le fac alţi furnizori şi care devin o obişnuinţă a unora, inclusiv facturi mărite. De ce să nu plătească ei pentru facturi mărite la cifra de afaceri, dacă fac lucruri repetitive, ca să nu mai facă a doua oră şi să fie foarte atenţi", a explicat Virgil Popescu, la Digi 24.

El a adăugat că în funcţie de rezultatele controalelor pe care ANRE şi ANPC le-au anunţat va vedea dacă mai e cazul şi pentru alte măsuri.

Sursa foto: Agerpres Foto

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Companii »


Setari Cookie-uri