Grupul de distribuţie Pepco, care deţine mărcile PEPCO, Poundland şi Dealz, a anunţat luni că va ieşi de pe piaţa din Austria deoarece nu se aşteaptă să genereze randamente adecvate pe această piaţă, transmite Reuters, conform Agerpres.

"Grupul a ajuns astăzi la concluzia că va înceta operaţiunile din Austria, deoarece nu prognozează că piaţa austriacă va ajunge la nivelul adecvat de profitabilitate pe care îl aşteaptă", a informat compania într-un comunicat remis autorităţilor bursiere.

Grupul listat la bursa de la Varşovia, şi care deţine mărcile Dealz, Pepco şi Poundland, şi care la finele anului trecut avea 4.832 de magazine, a intrat pe piaţa din Austria în luna septembrie 2021 şi în prezent operează 73 de magazine în această ţară.

În toamna anului trecut, Pepco anunţa că va încetini programul de deschidere de noi magazine pentru a se concentra pe restabilirea profitabilităţii, dar cu toate acestea intenţionează în continua să deschidă cel puţin 400 de noi magazine în exerciţiul financiar 2023/24.

Ieşirea de pe piaţa din Austria va duce la îmbunătăţirea fluxului de numerar şi a profitabilităţii pentru 2024, a apreciat grupul Pepco, adăugând că asta îi va permite să se concentreze pe alte pieţe unde poate genera profituri mai mari. Pepco a subliniat că decizia referitoare la Austria nu are un impact asupra strategiei sale de creştere în Europa Occidentală şi nici asupra operaţiunile sale din alte părţi.

Sursa foto: Dan Rentea/Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Companii »


Setari Cookie-uri