Ministrul Cercetării, Inovării şi Digitalizării, Bogdan Ivan, spune că managementul Poştei Române "a rămas oarecum surd" la doleanţele exprimate de sindicalişti şi că există un blocaj în companie, pe care a încercat să îl rezolve prin mediere.

Ivan a declarat că a dorit să stea de vorbă în aceste zile cu directorul Poştei Române, Valentin Ștefan (foto), dar a constatat că acesta este plecat din ţară, în China, motiv pentru aşteaptă întoarcerea acestuia pentru a primi explicaţii în legătură cu protestele declanşate de angajaţi.

"În momentul de faţă, cred că am depăşit a şaptea sau a opta rundă de negocieri şi am mediat această negociere între managementul Poştei Române, consiliul de administraţie şi sindicatul liber din Poşta Română. Până în momentul de faţă, din datele pe care le am şi le am actualizate, managementul Poştei Române a rămas oarecum surd la ceea ce au reclamat foarte mult oamenii. Am căutat o zonă de mediere. Din păcate, avem un blocaj acolo. Facem eforturi legale pentru a media acest conflict şi pentru a nu ajunge în situaţia în care oamenii să nu îşi primească drepturile şi Poşta Română să nu furnizeze aceste servicii. L-am căutat inclusiv în această săptămână pe domnul director al companiei pentru discuţii practice cu cei din sindicat. Din păcate, este plecat din ţară, fără să informeze pe nimeni, fără să informeze acţionarul majoritar - Ministerul Cercetării, Inovării şi Digitalizării, consiliul de administraţie. Şi este plecat şi printr-o zonă puţin mai exotică, ca să spun aşa, undeva prin China. Aştept cu mare interes reîntoarcerea în ţară a domnului director general şi explicaţii clare în faţa acţionarului majoritar şi în faţa sindicatului, pe această temă, pentru a debloca situaţia", a afirmat ministrul Bogdan Ivan, citat de Agerpres.

Miercuri, mai mulţi angajaţi ai Poştei Române din întreaga ţară s-au aflat în grevă de avertisment timp de două ore, iar sindicaliştii ameninţă că există posibilitatea declanşării unei greve generale în 29 martie, având în vedere că nu s-a reuşit semnarea unui nou contract colectiv de muncă.

Sursa foto: Posta Romana

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Companii »


Setari Cookie-uri