Parteneriatele cu noile companii inovatoare din domeniul tehnologiei sunt cruciale pentru succesul in peisajul bancar global, arata studiul EY Global Banking Outlook, 39% dintre bancherii chestionati avand ca prioritate parteneriatele cu Fintech-uri, in timp ce in plan local o parte dintre bancile importante din piata au inceput sa foloseasca asa numitii "roboti" pentru optimizarea proceselor.

EY a derulat acest sondaj in randul directorilor executivi din aproape 300 de banci din Europa, America, Africa si Asia-Pacific.

Potrivit studiului, simplificarea modelului de afaceri este considerata o prioritate de catre 43% dintre bancherii chestionati, in timp ce parteneriatele cu companii FinTech sunt o prioritate pentru 39% dintre acestia. In cadrul segmentului bancilor sistemice globale, procentele pentru cele doua aspecte sunt semnificativ mai mari: 68% dintre aceste banci considera parteneriatele cu companii FinTech o prioritate si 64% considera o prioritate si simplificarea modelului operational.

Studiul concluzioneaza ca 63% din totalul bancilor care au raspuns sondajului sunt concentrate pe optimizarea canalelor de distributie, in principal prin digitalizare si prin orientarea spre self-service. 56% considera o prioritate utilizarea de noi tehnologii, inclusiv robotics, pentru a imbunatati eficienta operatiunilor. Pe segmentul bancilor globale, 74% considera optimizarea canalelor o prioritate, iar 63% vad ca prioritara si rationalizarea retelei de unitati si agentii.

"O parte dintre bancile importante din piata locala au inceput deja implementarea tehnologiei Robotic Process Automation (RPA) pentru automatizarea anumitor procese care au costuri mari, dar si ale unora cu impact pe competitivitate", declara Aurelia Costache, Financial Services Advisory Leader EY Romania.

Aurelia Costache va detalia rezultatele studiului, cu insight-uri specifice pietei locale, la evenimentul Future Banking, unde va fi speaker in cadrul panel-ului "Digital, the new black in banking?". Te poti inscrie pe site-ul oficial al conferintei.

Doar 11% dintre executivii bancilor globale se asteapta ca performanta financiara sa se imbunatateasca semnificativ in urmatoarele 12 luni, se mai arata in raport. De altfel, in 2016, rentabilitatea medie a capitalurilor bancilor din Europa si din America de Nord a scazut. Bancile europene au avut o rentabilitate medie de sub 4% anul trecut, cu mult sub cea a bancilor nord-americane, a caror rentabilitate medie a ramas peste 10%.

In pofida eforturilor de reducere a costurilor din ultimii ani, cheltuielile operationale si administrative s-au redus in medie cu doar 6% intre 2011 si 2015, dar impactul asupra profitului a fost anulat de reducerea veniturilor din aceeasi perioada.

"In sectorul bancar romanesc, asteptarile privind performanta financiara sunt ceva mai optimiste, in principal in baza reducerii costului riscului de credit pentru o buna parte dintre banci, dar si a stabilizarii venitului net din dobanzi sau chiar a unei usoare cresteri ale acestor venituri pentru o parte mai mica dintre banci", a mentionat si Gelu Gherghescu, Financial Services Leader EY Romania.

In ceea ce priveste managementul riscului, studiul EY arata ca gestionarea riscului reputational este o prioritate pentru 69% dintre banci, iar imbunatatirea securitatii cibernetice si a securitatii datelor este pe agenda a 64% dintre aceste banci.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Economie »


Setari Cookie-uri