Asociatia Proprietarilor de Paduri, membra a Forumului Civic Romanesc, a obtinut de la guvern statutul de utilitate publica. Acest lucru nu este deloc intamplator, de vreme ce Alianta D.A. a semnat inainte de alegeri un protocol cu Forumul, prin care actualii guvernanti promiteau posturi la nivel central si local pentru membrii acestei asociatii - specialisti intr-ale retrocedarii. O parte din ei au fost numiti deja in Consiliile de Administratie ale unor regii si agentii.

Desi, pur teoretic, fundatiile si asociatiile sunt organisme non-profit, infiintarea unei asemenea organizatii si obtinerea statutului de utilitate publica reprezinta in continuare o afacere prospera. Printr-o simpla semnatura guvernamentala, orice fundatie sau asociatie "de utilitate publica" poate beneficia de o serie de avantaje importante, cum ar fi dreptul de a i se concesiona servicii publice fara caracter comercial, in conditiile legii, dreptul la resurse provenite din bugetul de stat si din bugetele locale si dreptul de a mentiona in toate documentele pe care le intocmeste ca asociatia sau fundatia este recunoscuta ca fiind de utilitate publica.




Asociatia Proprietarilor de Paduri, membra a Forumului Civic Romanesc, a fost declarata de utilitate publica, printr-o hotarare semnata in ultima sedinta de guvern. Merita mentionat faptul ca, inainte de alegeri, actualii guvernanti au semnat un protocol cu membrii Forumului Civic prin care le promiteau acestora, dupa preluarea puterii, o serie de posturi si avantaje. In aceasta lista se poate inscrie si noua decizie a executivului, venita sa recunoasca meritele celor care au sustinut o campanie acerba in perioada electorala.

Actualii guvernanti i-au criticat in nenumarate randuri pe membrii Cabinetului Nastase pentru modul in care au transformat mai multe asociatii si fundatii in organisme de utilitate publica. Desi in programul modificarilor legislative pentru perioada 2005-2008, guvernul Tariceanu a trecut in sarcina Ministerului Culturii si modificarea Ordonantei de Guvern 26/2000, cu privire la asociatii si fundatii - proiect care ar fi trebuit sa fie pe masa executivului pana in martie 2005, acest lucru nu s-a intamplat, actualii guvernanti incercand, intre timp, sa profite la maximum de prevederile legale in vigoare. Ministrul agriculturii, Gheorghe Flutur, ne-a declarat ca toate asociatiile de acest gen vor deveni de utilitate publica in cel mai scurt timp. "Asociatia Proprietarilor de Paduri are membri si filiale in toata tara. Mai bine de o treime din suprafata de padure din Romania apartine membrilor acestei asociatii. Cred ca trebuie sa le acordam statut de utilitate publica tuturor acestor asociatii", a precizat ministrul Gheorghe Flutur, initiatorul acestei hotarari de guvern.

Conform notei de fundamentare a hotararii de guvern, Asociatia Proprietarilor de Paduri din Romania reprezinta interesele economice, comerciale, tehnice, juridice si sociale ale membrilor sai in fata forurilor nationale si internationale. De asemenea, acorda asistenta tehnica de specialitate economica si juridica membrilor sai, reprezentandu-i si sustinandu-le interesele in fata autoritatii administratiei silvice si a altor institutii publice, ajutandu-i pentru solutionarea si rezolvarea problemelor legate de paza, protectie, executarea lucrarilor de impadurire.

Conform legii, recunoasterea statutului de utilitate publica confera asociatiei sau fundatiei o serie de obligatii si drepturi. Printre acestea se numara dreptul de a i se concesiona servicii publice fara caracter comercial, in conditiile legii, dreptul la resurse provenite din bugetul de stat si din bugetele locale si dreptul de a mentiona in toate documentele pe care le intocmeste ca asociatia sau fundatia este recunoscuta ca fiind de utilitate publica.

Conform Ordonantei de Guvern 37/30 ianuarie 2003 pentru modificarea si completarea OG 26/2000, o asociatie sau fundatie poate fi recunoscuta de catre Guvernul Romaniei ca fiind de utilitate publica daca activitatea acesteia se desfasoara in interes general sau comunitar, dupa caz, si functioneaza cel putin trei ani, anterior datei depunerii cererii privind recunoasterea acestui statut si daca a realizat majoritatea obiectivelor pe care si le-a stabilit. O alta conditie pentru obtinerea acestui statut este ca organizatia respectiva sa prezinte un raport de activitate din care sa rezulte desfasurarea unei activitati anterioare semnificative, prin derularea unor programe ori proiecte specifice scopului sau.

Raportul trebuie insotit de situatiile financiare anuale si de bugetele de venituri si cheltuieli pe ultimii trei ani anteriori datei depunerii cererii privind recunoasterea statutului de utilitate publica si ca valoarea activului patrimonial, pe fiecare dintre cei trei ani, sa fie cel putin egala cu valoarea patrimoniului initial.

La aceste obligatii pe care trebuie sa le indeplineasca asociatia nu se face nici o referire in nota de fundamentare, mentionandu-se, sec, ca obligatiile legale sunt indeplinite cumulativ.


Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Economie »


Setari Cookie-uri