Premierul belgian Alexander De Croo a promis Ucrainei că-i va oferi anul viitor 1,7 miliarde de euro, sumă ce corespunde taxelor percepute asupra dobânzilor obţinute din activele ruseşti îngheţate în băncile din Belgia în virtutea sancţiunilor impuse Rusiei după lansarea agresiunii contra Ucrainei, relatează agenţiile AFP şi EFE, preluat de Agerpres.

"Taxele asupra dobânzilor acestor active trebuie să revină 100% poporului ucrainean", a declarat De Croo, la o conferinţă de presă comună cu preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, venit într-o vizită surpriză în Belgia.

Aceşti bani vor putea fi folosiţi pentru a ajuta armata ucraineană, pentru achiziţia de materiale, reconstrucţia infrastructurilor distruse de război, a explicat premierul belgian, precizând că este vorba despre un fond în valoare de 1,7 miliarde de euro, după ce în anul în curs au fost deja transferate către Kiev circa 600 de milioane de euro din aceeaşi sursă, şi anume taxele asupra dobânzilor produse de activele ruseşti îngheţate.

Cât despre transferul în sine al acestor active către Kiev sau a dobânzilor rezultate din ele, acest lucru nu este deocamdată posibil, în lipsa unui instrument juridic. "Lucrăm cu Comisia Europeană asupra acestui subiect", a adăugat premierul belgian.

În urma sancţiunilor impuse Rusiei după lansarea invaziei în Ucraina, active în valoare de aproape 19 miliarde de euro ale oligarhilor ruşi au fost îngheţate în UE, iar statele blocului comunitar împreună cu cele din G7 au blocat accesul Rusiei la circa 300 de miliarde de dolari din rezervele sale valutare sau în aur, măsură descrisă de Moscova drept un furt. Din această sumă, UE a îngheţat active ale Băncii Centrale ruse în valoare de circa 200 de miliarde de euro, cea mai mare parte a acestei sume fiind depozitată în Belgia.

Premierul belgian a vorbit la conferinţa de presă comună cu Zelenski şi despre perspectiva excluderii diamantelor ruseşti din comerţul mondial, o cerere a preşedintelui ucrainean încă din perioada de început a războiului cu Rusia. Oraşul belgian Anvers este un centru important al comerţului cu diamante extrase din minele ruseşti.

"Suntem foarte aproape de finalizarea unui sistem complet de trasabilitate (al diamantelor). Obiectivul este să fie aplicat de la 1 ianuarie 2024", a indicat premierul De Croo. Acest sistem de trasabilitate, pe care Uniunea Europeană îl discută cu statele din G7, ar urma să permită excluderea din circuitele comerciale mondiale a diamantelor brute provenite din Rusia.

Pe de altă parte, premierul De Croo a estimat că începând din anul 2025 ţara sa va putea furniza Ucrainei avioane de luptă F-16, aflate în prezent în dotarea armatei belgiene şi care urmează să fie înlocuite cu avioane F-35.

Sursa foto: shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Economie »


Setari Cookie-uri