Premierul Marcel Ciolacu a declarat că TAROM poate redeveni, în următorii doi ani, un transportator aerian "capabil să-şi susţină dezvoltarea prin propriile performanţe economice", în contextul anunţului Comisiei Europene privind aprobarea planurilor României de a acorda acestei companii un ajutor de stat de până la 95,3 milioane euro.

"Am obţinut acceptul Comisiei Europene pentru a sprijini TAROM cu aproape 100 de milioane de euro! Este un brand naţional în care eu voi continua să cred! Cu aceşti bani, vrem să construim o companie modernă şi eficientă, complet digitalizată şi adaptată unei pieţe în care concurenţa este mai dură ca oricând. În următorii doi ani, TAROM poate redeveni un transportator aerian capabil să-şi susţină dezvoltarea prin propriile performanţe economice", a scris Ciolacu pe Facebook.

El a precizat că are datoria, ca premier, să susţină "o companie naţională românească de tradiţie".

Comisia Europeană a aprobat planurile României de a acorda transportatorului aerian naţional deţinut de stat, TAROM, un ajutor de restructurare în valoare de până la 95,3 milioane euro (473,69 milioane lei), în temeiul normelor UE privind ajutoarele de stat, informează un comunicat de presă al organismului de la Bruxelles.

Bruxelles-ul a ajuns la concluzia că măsura va permite companiei să îşi restabilească viabilitatea pe termen lung, reducând în acelaşi timp la minimum denaturările concurenţei.

"Ajutorul de restructurare acordat de România care a fost aprobat astăzi (luni, n.r.) va contribui la menţinerea conectivităţii regionale a cetăţenilor şi a întreprinderilor din România. În urma investigaţiei noastre aprofundate, am concluzionat că planul de restructurare al TAROM va asigura viabilitatea pe termen lung a companiei aeriene. Pentru a limita eventualele denaturări ale concurenţei generate de sprijinul public, TAROM îşi va reduce semnificativ numărul de rute şi de aeronave", a declarat vicepreşedinta Margrethe Vestager, în comunicat, scrie Agerpres.

La 28 mai 2021, România a notificat Comisiei Europene un plan de restructurare a companiei TAROM care stabilea un pachet de măsuri de raţionalizare a operaţiunilor operatorului aerian, de reînnoire a flotei sale învechite şi de reducere a costurilor.

Sursa foto: Facebook/ Marcel Ciolacu

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Economie »


Setari Cookie-uri