Reprezentanti ai patronatelor din industria alimentara au declarat ca, in cazul in care reducerea TVA se va aplica la alimente, preturile ar putea scadea cu pana la 14%.

"Daca aceasta lege se aplica s-ar putea sa nu mai avem cele mai scumpe produse alimentare din Uniunea Europeana sau poate chiar vom reusi sa avem preturi mai mici. Daca reducerea de TVA va trece, toate estimarile de crestere a preturilor in industria alimentara se vor anula chiar cu riscul unei pierderi pe termen scurt, pentru ca vom castiga ulterior iar preturile ar putea inregistra o reducere curpinsa intre 5 si 14%", a declarat, potrivit NewsIn, presedintele Romalimenta Sorin Minea.

Pentru promovarea acestei legi se declara si presedintele Rompan Aurel Popescu. "Noi militam pentru aceasta lege de ani de zile si cred ca ea va scoate la suprafata economia subterana, incasarile bugetare vor creste si cel mai important lucru preturile vor fi reduse cu circa 14%", a declarat Popescu.

In urma votului dat miercuri de plenul Senatului unei initiative social-democrate, TVA pentru alimentele de baza ar putea scadea de la 19% la 5%. Initiativa privind reducerea TVA la 5% pentru alimentele de baza apartine unui grup de cinci senatori social-democrati: Ilie Sarbu, Doina Silistru, Petre Daea, Sever Ster si Liliana Tomoioaga. Cei cinci pesedisti au gasit solutia majorarii accizelor la produsele de lux si tutun pentru a compensa pierderile bugetare rezultate din reducerea TVA la alimentele de baza.

Propunerea nu a fost sustinuta de Executiv, dar a primit raport favorabil de la comisia de specialitate.

Dezbaterile in plen s-au axat in principal pe solutiile propuse de initiatori pentru a acoperi gaura bugetara si pe comparatiile cu state comunitare, in care TVA la alimente se cifreaza intre 0% si maximum 5%. Propunerea social-democratilor are caracter ordinar si a fost aprobata de plenul Senatului cu 45 de voturi pentru, 15 abtineri si 16 impotriv. Initiativa urmeaza sa intre in dezbaterea Camerei Deputatilor, for decizional in acest caz. Initiativa social-democrata prevede si neimpozitarea pensiilor mai mici de 15 milioane lei vechi.

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online. Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară. În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:

Setari Cookie-uri