Copiii care suferă de boli cronice sau cei care s-ar putea supune unui risc dacă se întorc la școală, vor putea face școala doar online, a declarat Monica Anisie, la Digi 24. Însă, pentru această variantă, părinții trebuie să ducă la școală o adeverință de la medicul de familie pentru a demonstra situația medicală a elevului. Condiția este impusă de Ministerul Educației.

„Părintele trebuie să evalueze starea de sănătate a membrilor de familie și, dacă părintele consideră că este o situație care ar putea să genereze o boală suplimentară pentru membrii familiei, poate opta pentru învățarea online. Am experimentat deja acest lucru în perioada pregătirii pentru examenele naționale”, a declarat Monica Anisie.

Ministrul a mai transmis că cei mai mulți elevi au deja eliberate dovezi de la medicul de familie cu privire la bolile lor, mai ales dacă este vorba despre cele cronice.

Ministerul Educației a publicat un ghid care include modul în care se vor desfășura cursurile în clase, pentru elevii din gimnaziu și liceu, pe durata pandemiei de COVID-19.

Sursa foto: Agerpres Foto

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Educație »


Setari Cookie-uri