Piata criptomonedelor atrage fonduri serioase, valoarea totala a acesteia depasind 270 de miliarde de dolari in aceste zile. Insa, multi aleg sa investeasca cuprinsi de euforia vremurilor in care unele dintre monedele de pe blockchain inregistrau cresteri de sute de procente in decurs de cateva saptamani sau fiind influentati de diverse declaratii aparute in mediul online fara a fi constienti de riscurile la care se supun. O principala dovada a investitiilor esuate stau marturie proiectele care au fost declarate “moarte”.

Piata criptomonedelor abunda de proiecte, pe coinmarketcap.com, platforma care urmareste evolutia acestora, fiind listate 1.602 monede digitale ce cumuleaza in total o valoare de peste 274 de miliarde de dolari. Insa, industria s-a confruntat si cu numeroase esecuri, cnbc.com precizand ca peste 800 de proiecte au fost trecute pe linie moarte sau au ajuns ca moneda digitala din spatele lor sa fie tranzactionata la o valoare situata sub 1 cent pe unitate.

Totusi, toate aceste esecuri nu par sa fi speriat investitorii din aceasta industrie, avand in vedere ca fondurile cumulate prin intermediul ICO-urilor(metoda de atragere a investitiilor folosita de proiectele dezvoltate pe blockchain), au depasit dupa primele 7 luni ale acestui an valoarea de 3,8 miliarde de dolari inregistrata pe tot parcursul anului trecut.

Potentialul tehnologiei blockchain, ce se afla in spatele criptomonedelor, de a revolutiona anumite industrii este recunoscut de catre giganti precum Samsung, Carrefour sau Moneygram, care au ales sa implementeze solutii de acest gen. Insa, in cazul in care vrei sa investesti in diverse startup-uri din aceasta zona, ti-am pregatit cateva sfaturi simple de inceput.

Investitii in criptomonede: 4 sfaturi pe care sa le iei in calcul

criptomonede investitii bitcoin

sursa foto: Morrowind / shutterstock.com

Materialele de genul “Cat ai fi castigat daca cumparai bitcoin acum x ani” au inceput sa fie din ce in ce mai prezente in mediul online, iar multi care ajung sa le parcurga sunt cuprinsi de mirajul banilor castigati usor si ajung sa investeasca in aceste criptomonede cu speranta ca se vor imbogati, daca nu peste noapte, poate macar in cateva luni.

Sa luam prima si cea mai populara criptomoneda, aparuta in 2009, si anume Bitcoin. Faptul ca aceasta a reusit sa creasca de la inceputul anului 2017, cand valoarea pe unitate se situa in jurul valorii de 1.000 de dolari, la peste 19.000 de dolari pana la jumatatea lunii decembrie, i-a impins pe multi sa investeasca bani grei in acea perioada. O investitie a carei rezultat nu arata prea bine, mai ales daca a fost facuta in ultimele doua luni ale anului, luand in considerare ca in momentul redactarii acestei stiri valoarea criptomonedei se situeaza la putin peste 6.600 de dolari pe unitate.

Primul si cel mai important lucru care reiese din aceasta situatie este faptul ca piata criptomonedelor este extrem de volatila, iar in momentul in care alegeti sa cumparati, luati in considerare ca ati putea pierde, in unele situatii, toti banii.

Dincolo de volatilitate, piata criptomonedelor se mai confrunta si cu proiectele de tip “scam”. Acestea sunt adevarate inselatorii prin intermediul carora sunt deturnate fondurile investite de cei care se lasa pacaliti de o simpla reclama. Insa, sunt si proiecte ce au in spate echipe devotate si care isi concentreaza eforturile pentru a dezvolta solutii cu adevarat inovatoare. Sfaturile de mai jos te vor ajuta, pentru inceput, sa le identifici.

1. Citeste cu atentie “white paper-ul” proiectului in care vrei sa investesti

monede virtuale

sursa foto: baranq / shutterstock.com

“White paper-ul” reprezinta documentul prin care se precizeaza viziunea echipei din spatele proiectului. Acestia prezinta solutia dezvoltata cu ajutorul tehnologiei blockchain prin care doresc sa revolutioneze o anumita industrie si cum isi propun sa faca acest lucru. De asemenea, gandeste-te si daca ceea ce ei vor livra are potential de adoptie, daca rezolva o problema adevarata in industria aleasa. Un astfel de document etapizat, cat mai concret, poate aduce un plus de credibilitate.

2. Nu investi intr-o moneda virtuala care nu livreaza ce a promis

criptomonede investitii bitcoin

sursa foto: Malcolm Chapman

Nu te lasa pacalit de filmuletele de promovare ale anumitor proiecte. Majoritatea aleg un format futurist in care anunta numeroase solutii pe care le vor implementa prin intermediul produsului lor lansat pe blockchain. Treci dincolo de acest filmulet si, in cazul in care alegi sa investesti intr-o criptomoneda care a fost lansata de ceva timp, verifica white paper-ul si vezi daca echipa a reusit sa livreze pana in acest moment ceea ce si-a propus. Sunt proiecte care au ajuns la sute de milioane de dolari ca si valoare a pietei fara sa livreze mai nimic.

3. Investeste intr-o criptomoneda care are o echipa de incredere in spate

criptomonede investitii bitcoin

Majoritatea proiectelor de pe blockchain isi prezinta echipa din spate. Indicat ar fi sa te orientezi catre un proiect din care fac parte oameni ce au avut succes in dezvoltarea solutiilor de acest gen in trecut. Nu neglija nici sectiunea de “advisers”, prezenta unor consilieri cu un CV impresionant in spate ofera credibilitate proiectelor. De asemenea, diversitatea echipei aduce un plus, dincolo de dezvoltatori, un proiect are nevoie coordonatori ai comunitatii, oameni de marketing s.a.m.d.

4. Cum isi distribuie fondurile provenite din ICO

criptomonede investitii blockchain

Daca alegi sa investesti intr-un ICO (oferta initiala a emisiunii de criptomoneda), metoda prin care proiectele dezvoltate pe blockchain primesc finantare, un aspect important il reprezinta si felul in care fondurile vor fi distribuite in urma acestui proces. In cazul in care ai dat peste un proiect care planuieste sa distribuie 35-40% din fonduri catre echipa si un procent mult mai scazut catre dezvoltare, sunt sanse mari ca produsul respectiv sa nu fie implementat prea curand. De asemenea, nu te lasa pacalit de proiectele care iti promit profituri garantate si te asigura ca moneda lor o sa aiba parte de cresteri continue.

Sursa foto: By Wit Olszewski / Shutterstock.com

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Armand Iliescu
Armand s-a alăturat echipei Wall-street.ro în anul 2016, an în care a și finalizat cursurile Facultății de Jurnalism din cadrul Universității Hyperion . De-a lungul timpului a acoperit domenii precum FinTech, Finanțe-Bănci și Fiscalitate. A pus umărul timp de patru ani la consolidarea proiectului Future Banking , dedicat industriilor FinTech și digital banking, din poziția de Head of Growth. Tot în cadrul aceluiași proiect a dat startul emisiunii FinTech Friday,...

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Finanțe - Bănci »


Setari Cookie-uri