Johan Gabriels, șeful FinTech-ului Ebury în România și Bulgaria, promovat la conducerea filialelor din Europa de Est

Johan Gabriels, Country Manager Ebury România și Bulgaria, a fost promovat în funcția de Managing Director pe Europa de Est. Acesta va coordona, de la sediul din București, birourile Ebury din România, Bulgaria, Cehia și Polonia și va avea în subordine peste 100 de angajați.

Johan Gabriels are o experiență de peste 10 ani pe piața românească de banking. Sub conducerea sa, biroul Ebury România a înregistrat unele dintre cele mai bune rezultate la nivelul rețelei, în doar 2 ani de activitate: creșteri de peste 400% a veniturilor în anul fiscal curent, peste 800 de clienți (corporații și IMM-uri) și o echipă formată din 25 de consultanți, performanțe care au plasat biroul din București în top 10 piețe Ebury la nivel global, conform unui comunicat emis de către companie.

“Țările din Europa de Est au fost printre piețele noastre cu cea mai rapidă creștere în ultimul an. Crearea, în cadrul Ebury, a unui segment dedicat Europei de Est accentuează încrederea companiei în viitorul regiunii și în creșterea economică susținută a acesteia. Sunt încântat de oportunitatea de a conduce operațiunile Ebury în regiune și aștept cu nerăbdare să lucrez împreună cu echipele locale pentru a continua povestea de creștere și succes. Privind spre viitor, lumea se schimbă foarte repede și asistăm, cu toții, la vremuri fără precedent. Cei mai rapizi îi vor depăși pe cei înceți și cred că, având în vedere cultura noastră agilă și antreprenorială, Ebury se situează foarte bine pentru viitor, spre beneficiul clienților noștri”, a declarat Johan Gabriels, Managing Director Ebury, Europa de Est.

Ebury, al cărui acționar majoritar este Banco Santander, este una dintre companiile fintech cu cea mai rapidă creștere din Europa, specializată în strategii de tranzacționare forex, managementul riscului valutar, plăți internaționale și finanțarea comerțului pentru corporații locale și IMM-uri. Ebury are 25 de birouri în întreaga lume și peste 44.000 IMM-uri și clienți corporativi. Numai anul trecut, Ebury a adăugat peste 12.000 de clienți internaționali și intenționează să își mențină trendul de creștere în anii următori.

În contextul crizei globale generate de pandemia de Covid-19, fintechul și-a continuat activitatea, bazându-se pe o rezervă de lichiditate solidă și pe niveluri de numerar și de capital foarte bune. Cei peste 1000 de angajați au posibilitatea de a-și desfășura munca de la domiciliu, datorită sistemul iCloud implementat la nivelul companiei.

Pentru a răspunde dificultăților cu care companiile se confruntă în această perioadă, ca urmare a întreruperii lanțurilor de aprovizionare și distribuție, Ebury a lansat un serviciu special de client matching, prin intermediul căruia poate pune în contact clienți și furnizori de pe întreg globul, pentru a genera noi oportunități de afaceri.


Te-ar putea interesa și:


Mai multe articole din secțiunea Finanțe - Bănci »



Citește și
De unde vor pensionarii să fie luați bani pentru majorarea cu 40%
Setari Cookie-uri