Peste 70 de FinTech-uri s-au înregistrat în Elevator Lab Challenge, dintre care 40% vin din România. Acest lucru dovedește că avem un ecosistem destul de bine închegat și imi dă încredere în faptul că putem să scalăm la nivel de grup din ce în ce mai multe parteneriate cu FinTech-urile din țara noastră, precizează Andreea Porojan, FinTech Partnerships Manager Raiffeisen Bank România, în cadrul conferinței Future Banking.

Startul ediției din acest an a Elevator Lab Challenge, programul de parteneriat global al Raiffeisen Bank International care sprijină dezvoltarea startup-rilor și companiilor de FinTech din întreaga lume, a fost dat pe 26 mai. Ediția aceasta s-a concentrat pe startup-urile FinTech ce dețin soluții în domeniile de analiză de date sau loializare.

”Anul acesta am căutat soluții din categoria analizei avansate de date, astfel ne-am uitat la Big Data, inteligență artificială și, totodată, la marketplace-urile de loyalty (..) La nivel de grup am încheiat până în prezent peste 10 parteneriate, iar soluțiile acestor companii sunt scalate în mai multe țări în care grupul Raiffeisen Bank este prezent”, explică Andreea Porojan, care menționează că în scurt timp vor fi anunțați și finaliștii acestei ediții.

Citește și De ce banca te întreabă de unde ai bani?

Andreea Porojan: Băncile pot deveni companii de tehnologie

Reprezentanta Raiffeisen Bank România este de părere că băncile. nu numai că încep să se comporte precum companiile de tehnologie, dar ușor-ușor pot deveni companii de tehnologie, având în vedere rapiditatea cu care se schimbă lucrurile în zona de tehnologie și, totodată, cum băncile își adaptează soluțiile pentru a deveni mai agile pe zi ce trece.

În ceea ce privește metodele prin care băncile își sporesc nivelul de digitalizare, respectiv dezvoltarea tehnologiei in house, partenerierea cu startup-urile FinTech sau cumpărarea de soluții white label, Andreea Porojan consideră că un mix între cele 3 reprezintă o abordare eficientă.

Citește și Javier Montes, ING: În august am avut 20 de milioane de accesări în homebank


”Având în vedere rolul meu în cadrul Raiffeisen Bank de a gestiona parteneriatele cu FinTech-urile, pot spune că un mix din cele menționate este abordarea eficientă. Întotdeauna am considerat că echilibrul este important în tot ceea ce faci, de aceea consider că acest mix aduce un echilibru care să ne permită să fim agili, să întâmpinăm clienții noștri cu soluțiile necesare și relevante pentru ei și totodată să creștem și ecosistemul de startup-uri prin Elevator Lab”, explică Andreea Porojan.

Andreea Porojan a fost prezentă la Future Banking 2020, eveniment organizat de wall-street.ro în parteneriat cu ING Bank România (innovation partner), ING Tech (gold partner), Mastercard (gold partner), Smart Fintech (gold partner), BCR România (gold partner), Temenos (gold partner), Tremend (gold partner), Raiffeisen Bank România (gold partner), First Bank (silver partner), Elevator Lab (silver partner), Banca Transilvania (silver partner), Namirial Group (silver partner), Fintech OS (silver partner), CEC Bank (silver partner), iFactor (silver partner), Modex (silver partner), Info Cert (silver partner), Twispay (silver partner), Prime Dash (silver partner), Beez (silver partner), Citi (silver partner), Inform (sponsor) și Alpha Bank (sponsor).

Sursa foto: Shutterstock / Tatevosian Yana

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Armand Iliescu
Armand s-a alăturat echipei Wall-street.ro în anul 2016, an în care a și finalizat cursurile Facultății de Jurnalism din cadrul Universității Hyperion . De-a lungul timpului a acoperit domenii precum FinTech, Finanțe-Bănci și Fiscalitate. A pus umărul timp de patru ani la consolidarea proiectului Future Banking , dedicat industriilor FinTech și digital banking, din poziția de Head of Growth. Tot în cadrul aceluiași proiect a dat startul emisiunii FinTech Friday,...

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Finanțe - Bănci »


Setari Cookie-uri