Administrația Biden vrea să investească miliarde de dolari în achiziționarea de macarale portuare produse în SUA, pentru a le înlocui pe cele chinezești care ar putea fi folosite în spionajul cibernetic.

Potrivit Wall Street Journal, este vorba despre un pachet mai amplu de măsuri luate de Washington pentru a-și îmbunătăți siguranța cibernetică în sectorul maritim. Printre acestea se numără și reglementări referitoare la macaralele produse în alte țări și amplasate în porturi strategice.

”Este un risc strategic real”, spune Anne Neuberger, adjunctul consilierul național de securitate pe zona de tehnologie. ”Aceste macarale care mută containerele de mari dimensiuni ar putea fi criptate în urma unui atac cibernetic, închriate sau operate de o putere inamică, iar asta ar putea afecta semnificativ transporturile, dar și mișcările de trupe și materiale militare prin porturi”.

În replică, China afirmă că este o mișcare ”paranoică”. Oficialii americani se tem însă că software-ul macaralelor chinezești de ultimă generație ar putea fi utilizat pentru a bloca activitatea porturilor. Echipamentele au fost concepute pentru a fi programate și controlate de la distanță, astfel că sunt vulnerabile la acțiunile Beijingului. Mai mult, ele conțin senzori care înregistrează informații despre containere, cum ar fi conținutul și destinația acestora. Ca urmare, macaralele ar putea fi folosite la spionaj atunci când manevrează materiale utilizate de forțele armate americane.

Din cauza prețului scăzut și fiabilității, macaralele chinezești reprezintă aproape 80% din echipamentele din porturile SUA. Înlocuirea lor cu unele fabricate în America (dar de o subsidiară a companiei japoneze Mitsui), va costa peste 20 de miliare de dolari, bani alocați de Congres printr-o lege sprijinită atât de democrați, cât și de republicani.

Sursa foto: Unsplash

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea IT & C »



Setari Cookie-uri