Bursa de la New York a inchis in scadere, din cauza cresterii dobanzilor obligatiunilor Italiei si altor tari din zona euro, care a reamintit investitorilor ca, in pofida instalarii unor guverne de uniune nationala la Roma si Atena, criza datoriilor ar putea inca scapa de sub control.
Indicele Dow Jones Industrial Average a finalizat in coborare cu 0,61%, iar Standard & Poor's (S&P) 500 a pierdut 0,96%, in timp ce Nasdaq Composite s-a retras cu 0,8%, scrie Mediafax.

Bancile au inregistrat cele mai accentuate scaderi, insa rulajul Wall Street a fost neobisnuit de redus, cu 30% sub media acestui an.

Optimismul propagat initial in piata de numirea tehnocratului Mario Monti la sefia guvernului italian dupa demisia lui Silvio Berlusconi s-a transformat in scurt timp in ingrijorare, investitorii temandu-se ca masurile dure de austeritate care ar trebui implementate in Italia ar putea fi insuficiente pentru a face ordine in finantele publice ale tarii si a evita o criza de proportii.

Dobanzile de referinta ale obligatiunilor Italiei, Frantei si Spaniei au crescut luni. Randamentul obligatiunilor italiene cu maturitatea la zece ani a urcat la 6,76%, insa se mentine sub pragul critic de 7% atins saptamana trecuta pentru prima data de la adoptarea euro.

Multi economisti considera ca, daca dobanzile Italiei urca peste nivelul de 7%, datoria tarii devine nesustenabila.

Pe de alta parte, incheierea unui acord de "bailout" pentru Italia dupa modelul programelor de asistenta financiar internationala convenite cu Grecia, Irlanda si Portugalia pare putin probabila, deoarece UE si FMI nu dispun de suficiente resurse financiare pentru a face fata unui program de finantare externa pentru a treia mare economie a zonei euro, cu o datorie publica de circa 2.000 miliarde euro.


Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri