Presedintele francez Emmanuel Macron i-a cerut premierului britanic Boris Johnson o clarificare rapida asupra situatiei acordului privind Brexitul, dupa ce Camera Comunelor a amanat sambata votarea acestuia, a anuntat Palatul Elysee, citat de AFP.

Potrivit presedintiei franceze, Emmanuel Macron si Boris Johnson au avut o convorbire telefonica sambata dupa-amiaza, scrie Agerpres. ''Un acord a fost negociat, asadar de acum inainte parlamentului britanic ii revine sa spuna daca il aproba sau il respinge. Trebuie un vot pe fond. O amanare suplimentara nu este in interesul nimanui'', a indicat presedintele Frantei.

Camera Comunelor a decis sambata, prin adoptarea unui amendament depus de catre deputatul fost conservator Oliver Letwin, sa amane votul asupra acordului privind Brexitul convenit intre UE si premierul Boris Johnson pana cand va fi adoptata legislatia prin care se va implementa acest acord.

Conform interpretarii pe care deputatii britanici adversari ai Brexitului o dau unei legi adoptate anterior, cum ar fi liderul opozitiei laburiste Jeremy Corbyn, acest vot il obliga pe premierul conservator Boris Johnson sa ceara in scris Uniunii Europene amanarea Brexitului dincolo de data de 31 octombrie.

Dar Boris Johnson a afirmat dupa adoptarea amendamentului Letwin ca nu va cere inca o amanare a Brexitului si are o alta interpretare a acelei legi. ''Nu voi negocia cu UE o amanare si nici legea nu ma obliga sa procedez astfel'', a spus el in fata parlamentului imediat dupa votarea amendamentului Letwin.

Nu este clar cand va fi in cele din urma supus acest acord votului Camerei Comunelor. Liderul acesteia, Jacob Rees-Mogg, a cerut ca votul sa se desfasoare luni, insa presedintele acestui for legislativ, John Bercow, a raspuns ca va decide tot luni daca va accepta aceasta solicitare.

Sursa foto: Agerpres

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri